Cei care urcă zilele acestea la Mănăstirea Dealu au o întâlnire inedită cu istoria orașului. Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai viteazul, Constantin Brâncoveanu, Vlad Țepeș, Tudor Vladimirescu, Ion Heliade Rădulescu și Grigore Alexandrescu și-au găsit loc într-un „Hall of fame”, o pictură murală a tânărului artist târgoviștean Alin Răvoiu. Este un mural inedit care îmbină street art cu graffiti, cu accente de artă bizantină. „Pictura pe pereți mi-a plăcut și îmi place foarte mult. E un stil de viață introvertit și extrovertit în același timp.” spune Alin despre acest tip de abordare artistică.
Alin este absolvent al Liceului de Artă din Târgoviște, continuându-și studiile în capitală tot în domeniul artei. A experimentat căutându-și drumul artistic: graffiti, tatuaje, pictură bisericească, din toate învățând câteva ceva. Proiectul de la Târgoviște a început la inițiativa unei asociații și cu sprijinul primăriei Aninoasa. Scopul este pe de o parte estetic îmbrăcând în culoare un parapet de beton gri, iar pe de altă parte unul educativ, evocând personalități ale istoriei și culturii târgoviștene.
Așa că nu ne rămâne decât să vă invităm să vedeți cu ochii voștri lucrarea!