Un bărbat plângând pe marginea patului unei femei trecute în neființă, în grădina de suflete de la Bellu, este poate unul din cele mai frumoase monumente funerare din celebrul cimitir bucureștean. O poveste cu îndrăgostiți este primul gând care apare în mintea cuiva. Da, este o poveste de dragoste, dar de un alt tip. Bărbatul îngenuncheat care ține plângând mâna femeii este Constantin Poroineanu, unul din cei mai bogați târgovișteni din secolul trecut, iar femeia este sora lui, Eufrosina Poroineanu.

Niciodată căsătorită, Eufrosina i-a purtat o dragostea sinceră fratelui ei mai mare, care a avut grijă de educația și întreținerea acesteia.  “Afecțiunea ta, pe care voi conta veșnic, este inestimabilă pentru mine. Iubește-mă deci întotdeuna și amintește-ți fratele meu, că sora ta nu încetează să se gândească la tovarășul copilăriei sale.”

Povestea lui Constantin Poroineanu, care a fost și el singur cea mai mare parte a vieții sale, v-am relatat-o într-un alt număr. Destinul tragic l-a dus către sinucidere după ce fiul său s-a căsătorit fără să știe cu fiica din flori a moșierului. Fiul lui Constantin și-a ucis soția și s-a sinucis și el. Totul se întâmpla în 1908.

Monumentul funerar însă fusese comandat însă imediat după moartea Eufrosinei, în 1902. Deci nu are legătură cu finalul trafic al familiei. A fost executat de Rafaello Romanelii, cunoscut sculptor italian. Ansamblul monumental are reprezentat 2 șerpi. Inițial Constantin ar fi  comandat 12. În simbolistica monumentală, șerpii reprezintă bârfa. Poate e vorba despre bârfele legate de dragostea dintre  cei doi frați sau poate alte povești pierdute în timp, îngropate în Bellu odată cu Constantin și Eurosina.