Povestea lui Theodor State v-am spus-o cu ceva timp în urmă AICI, însă astăzi ne întoarcem și vă spunem cu mândrie că adolescentul de după violoncel este student al Conservatorului din București. Ne place să spunem că Theo este copilul pe care Gazeta Dâmboviței l-a adoptat. Este nelipsit de la lansările noastre de carte și de la evenimentele culturale organizate de noi și-a crescut sub ochii redacției. Astăzi ne purtăm, alături de Mariana și Radu State, ca niște părinți mândrii și vă spunem că Theo e cu un pas mai aproape de a cânta pe marile scene ale lumii.
Cât de dificilă a fost admiterea și câte emoții ai avut?
Admiterea nu pot spune că a fost dificilă deoarece știam la ce să mă aștept și m-am dus pregătit. Eram foarte sigur pe mine în momentul examenelor ținând cont că eram printre puținii studenți care aveau un zâmbet și o energie inimaginabile. Chiar m-au și întrebat unii colegi cum de pot să fiu așa relaxat și bine dispus, iar eu am zis: „Am venit să îmi dau examenele care vor decide viitorul meu și îmi vor spune dacă o să pot să fac ce îmi place în viață. De ce să fac ceea ce îmi place cu stres? „
Ce așteptări ai?
Consider că o să fie niște ani frumoși în care o să pot să fac ceea ce îmi place și să excelez în domeniul meu, dar știu și că o să fie anumite greutăți peste care trebuie să trec cu ușurință.
Suntem alături de Theo și suntem mândrii că ne-a încântat de fiecare dată cu talentul lui. Promitem să punem tot aici primul afiș cu primul recital al lui Theodor.