Și astăzi mulți dintre dâmbovițeni obișnuiesc să spună: “Mă duc la Târg!”, iar interlocutorii știu că aceștia merg la Târgoviște. Nu e neapărat o prescurtare, ci mai degrabă o legătură cu trecutul, târgurile dezvoltând actualul oraș. Pe la jumătatea secolului XIX, târgul aflat în afara orașului și-a făcut loc, grație solicitărilor comercianților care ajunseseră până la domnitorul  Țări Românești, pe o parte din grădina Mitropoliei din Târgoviște și o danie, terenul dat de I. Câmpineanu. Despre târgurile orașului puteți citi mai mult într-un articol publicat de www.turnul-cetății.ro.

În zona Oborului Nou din fața Mitropoliei s-a dezvoltat în perioada următoare zona comercială a orașului și în definitiv Centrul Târg cu hanuri și prăvălii, unde s-au putut desfășura, simultan, piața orașului, care reprezenta comerțul zilnic și „Oborul de săptămână”.

La finele secolului, apar și descrieri referitoare la starea de insalubritate a zonei și la distrugerile pe care Oborul le provoca Mitropoliei

„Îngrijitorul Ioniță Moldoveanu de la Mitropolia din Târgoviște îmi comunică că cu ocazia Târgului ce are loc în orașul Târgoviște în zilele de joi și vineri în cursul fiecărei săptămâni a ajunsu de a se distruge cu desăvârșire cea mai mare parte din împrejmuirea Mitropoliei și aceasta numai din cauză că onor Primărie Locală a interzis oamenilor ce vin la târg cu căruțe de a mai ține boii atașați de căruțe în timpul târgului, astfel că iei legă boii și caii de ulucile împrejmuirei Mitropoliei și din care cauză se distruge cu desăvârșire zisa împrejmuire.” (23 august 1890)

Istoria păstrează și descrieri mai idilice ale vremurilor de târg:  “Mulțime de căruțe cu boi dejugați și țărani în cămăși albe, încinși cu brâie roșii de lână, țărănci cu fote cu „fluturași”, cu poale albe dantelate prinse în brâu. Orășeni spilcuiți, domni cu lavalieră și baston care parcă se purtau pe sus printre oalele de pământ și tuciurile țiganilor. Din butoaie mari așezate pe paturi de lați de salcie necojită se vindea vin și bragă. La fiecare pas te împiedicai de olari care expuneau pe așternuturi din paie ulcioare pântecoase și străchini, cum n-am mai văzut, smălțuite cu verde. Rudarii își definitivau direct din târg, cu barda, albiile și copăile de plop. Mirosea tare a pastramă, gogoși și floricele de porumb cincantin. Târgoveți și țărani, de-a valma, te îmbiau să cumperi câte în lună și în soare. Mi-aduc bine aminte că m-am ales din târg cu un fel de ocarină de lut negru în care se turna apă și, când suflai, scotea niște sunete tare ciudate. Un fel de tril de cinteză sau presură, cine știe! În apropiere băteau clopotele Mitropoliei, o construcției impunătoare, acoperită cu țiglă verde, de pe care nu mi-am putut lua multă vreme ochii.”  ( Ștefan Ion Ghilimescu, Conexiuni și interferențe culturale, Târgoviște, editura Cetatea de Scaun, 2005, pp.12-13).

Din cauza veniturilor pe care le aducea, Oborul din fața Mitropoliei n-a putut fi mutat decât mult mai târziu, în vremea primarului Lăzărică Petrescu, în anul 1942, așadar, după mai bine de 100 de ani.

Mai multe despre ce au însemnat târgurile pentru dezvoltarea Târgoviștei puteți afla din articolul publicat de www.turnul-cetății.ro