Deși generalul Averescu și trupele de soldați români s-au străduit să apere Cetatea Târgoviștei de la invazia nemților din Primul Război Mondial, la 3 decembrie 1916, conform lucrării Aspecte inedite din istoria orașului Târgoviște sub ocupația germană în Primul Război Mondial (1916 – 1918), a profesorului Cârstea Mirela, apărarea Târgoviștei, copleșită și fără niciun ajutor de la capitală, primește ordin de retragere, iar trupele germane ocupă orașul și declară starea de asediu. Apoi au ocupat, treptat, întreg județul.
Nu vă imaginați că armata română s-a întors și a eliberat vitejește orașul. Nu! Târgoviștea a stat sub ocupație nemțească până la 1918, timp suficient cât să rămână urme adânci.
Militarii începuseră să facă reguli noi. Ba mai mult, conform aceleiași surse, în 1917, pe 27 ianuarie, de Ziua Împăratului German, aceștia au sărbătorit și i-au invitat pe târgovișteni să participe. Anul următor n-a mai fost tocmai o invitație, ci mai mult un ordin.
Când au simțit nemții că nu se pot orienta cu atâtea nume de intelectuali și artiști români pe străzi, au cerut primăriei să dea nume nemțești tuturor străzilor, mai puțin Bulevardului Carol. Astfel, până la 1918, toate străzile din Târgoviște purtau nume germane, austriece sau ungurești.
Treptat, trupele germane încep să controleze orice aspect al vieții târgoviștenilor. În 1917 cer ca toți cei de peste 15 ani să fie fotografiați și incluși într-o arhivă cu toate detaliile utile despre ei, cer poliției și primăriei, de mai multe ori, date personale și declanșarea de investigații cu privire la anumiți cetățeni ce păreau suspecți.
Deși trupele germane controlau toate resursele, iar Primăria orașului trebuia să ceară aprobare până și pentru repararea unor podețe, acestea au avut în grijă ca școlile din Târgoviște, închise de declanșarea Războiului, să-și reia activitatea.
Conform profesorului Mihaela Cârstea, care a reușit să ajungă la documente oficiale de la acea vreme, Târgoviștea și-a reluat libertatea abia la finalul lui noiembrie 1918, odată cu nașterea României Mari. Apoi lucrurile au revenit treptat la modul de administrare de dinainte de ocupație.
FOTO: Photo 1916 – Albert Reich – Dambovita, cucerirea unei pozitii a trupelor romane langa Targoviste. sursa: alarmy.com