Niciun om puternic nu are un trecut simplu. Povestea lui Nini Porojan, recunoscut ca ultimul meșter olar dâmbovițean, nu face decât să o confirme. Neobosit, mereu activ și implicat în diverse proiecte, creând și învățând pe alții să creeze, plecat în drumeții sau delectând oaspeții cu cântece la chitară, pare că viața sa este perfectă. Este însă o chestiune de alegere, pentru că de fapt nu doar o dată a trebuit să o ia de la 0, iar viața i-a demonstrat că oricând 0 este deja prea mult. „Mă bucur de fiecare zi, de fiecare lucru pe care îl fac, de fiecare copil care se bucură de ceea ce a creat cu mine. Și mă rog la Dumnezeu de sănătate să pot să dau cât am de oferit, cum am primit la rândul meu”, spune el.
A luat-o de la 0 după ce a fost disponibilizat de la UPET Târgoviște, a luat-o de la 0 după moartea sfâșietoare a băiatului cel mare, în vârstă de 29 de ani, a luat-o de la 0 după ce i-a fost descoperită o tumoare la colon. Însă a reușit să depășească toate momentele critice și să le transforme în noi începuturi. „Cineva mă ajută de acolo de sus. Băiatul meu și mama mea au grijă de mine, de acolo”, crede cu tărie Nini Porojan.
„Am dat afară totul din garaj, am început să aranjăm, am mers și am cumpărat materiale”
Deși a cochetat cu sculptura încă din clasa a VIII-a și chiar și-a lucrat mobilă în casă, de olărit s-a apucat în urmă cu aproximativ zece ani, după ce a fost disponibilizat de la UPET Târgoviște, unde lucra ca lăcătuș mecanic. „Nu știam ce să fac. Să mă apuc din nou de sculptură, să-mi cumpăr niște stupi? Și într-o bună zi am aflat că la Pucioasa se face un curs european de modelator ceramică. Aveau nevoie de 14 oameni. În câteva ore am strâns numărul de cursanți din membrii familiei și cunoștințe despre care știam că sunt atrași de această ocupație și am început cursul cu profesori printre care Florin Dumitru, de la facultatea din Târgoviște și Dorel Oprescu, de la școlile de artă din Ploiești, singurul din țară atestat la Bruxelles”, povestește meșterul olar în vârstă de 61 de ani. Pentru că s-a remarcat prin îndemânare, a și fost angajat înainte de a finaliza cursul, însă acel contract nu a durat decât câteva luni, din motive independente de dorința sa. Însă șansa lui a fost faptul că a fost remarcat de profesorul Dorel Oprescu, ce l-a încurajat să-și deschidă atelier acasă, la Vulcana Pandele. „Profesorul meu de la Ploiești a rămas uimit când a aflat că cei de la Pucioasa au încheiat contractul, a venit la mine și m-a ajutat să amenajez atelierul și să pornesc activitatea. Am scos mașina în curte, am dat afară totul din garaj, am început să aranjăm, am mers și am cumpărat materiale. Venea la mine de vineri până luni, stătea cu mine și mă ajuta să avansez cu ce mi-am propus. A stat lângă mine tot timpul și m-a susținut. Și acum mă sună și mă întreabă cum merge treaba”, povestește el cu recunoștință.
„Mă rog la Dumnezeu de sănătate să pot să dau cât am de oferit, cum am primit la rândul meu”
Lucrul cu lutul l-a fascinat, iar etapa următoare a venit când l-a cunoscut pe meșterul Ovidiu Dumitrescu, în 2017. „Avea atâtea de oferit și mi-a dăruit din cunoștințele lui, bucurându-se că are cui să le transmită mai departe. De când s-a mutat la Vulcana Pandele, ne vedem în fiecare dimineață și ne bem cafeaua împreună. Și lucrăm împreună peste zi. Meșterul a adus, când a venit de la Moreni, o roată de olărit făcută de el, cu care să încep să lucrez. Având experiență cu lemnul am construit câteva roți de olărit, una la o școală la Târgoviște, una la pensiune la Potcoava, una la Hotel Peștera, una prin București și pe unde mi se mai solicită. O pun în mașină și merg la activități în Târgoviște sau în județ, chiar în afara județului”, detaliază Nini Porojan, o figură emblematică la evenimentele tradiționale și nu numai. Îi place cel mai mult să facă flori de colț, iar mai nou bufnițe și vaze neuniforme – spre deliciul cumpărătorilor.
În 2019 viața avea să-i pună iar semne de întrebare, după ce a descoperit o tumoare la colon. Acest moment l-a determinat să-și reanalizeze și activitatea. „Nu prea mă gândesc eu la moarte, dar pentru că am un cartonaș galben în urma operației, am început să iau măsuri. Am început să-l bat la cap pe băiatul meu de 14 ani să învețe să lucreze cu lutul, să știu că l-am învățat, am mulți elevi care vin acasă, vreau să transmit mai departe din cunoștințe. Mă rog la Dumnezeu de sănătate să pot să dau cât am de oferit, cum am primit la rândul meu.”
