„Oamenii au nevoie nu numai de tratament și sfaturi, dar și de o vorbă bună”, crede Georgeta Zamfir, în vârstă de 62 de ani. Ea și-a pus viața în slujba celorlalți, găsindu-și vocația într-o meseria pe care a început-o temător, cu lipsă de încredere în reușită –  aceea de asistent medical. „Când trebuia să dau la liceu, profesorul de matematică mi-a dus dosarul le profilul de matematică, pentru că eram foarte bună la matematică. Dar chiar atunci s-a înființat Liceul Sanitar, în Târgoviște. Cum mama era în spital foarte grav bolnavă, în acel moment am decis să dau la Sanitar, să o fac bine. Așa am ajuns la Sanitar. Era concurență mare, erau 13 candidați pe loc, dar am reușit. Nu a fost simplu. Făceam practică lunar în spital. În primii ani mi-era frică, mi-era milă, plângeam cu pacienții, sufeream o dată cu ei, am și leșinat. Felul meu de a fi este că dacă cineva suferă și e în nevoie eu nu mai pot să dorm. Trebuie să găsesc soluție la problema lor. Asta e firea mea. Și credeam că nu o să fiu bună de asistentă. Veneam acasă impresionată și îi povesteam mamei. În clasa a X-a am dat treapta și din clasa a XI-a am început să învăț mai bine și să merg la olimpiade. Dar vizavi de practica în spital eram la fel, cu frică și milă, până am înțeles că dacă îi înțep sau îi tăi le fac bine. Așa am început să trăiesc cu suferința lor”, povestește Georgeta Zamfir cum a pornit în cariera în care împlinește 42 de ani în această vară. Ar fi vrut să ajungă medic, din dorința de a ajuta, însă, după terminarea liceului, conjunctura i-a împiedicat pregătirea corespunzătoare pentru intrarea la facultate, astfel că a decis să meargă mai departe pe drumul început. „Am zis că dacă am rămas asistentă, să-mi fac meseria așa cum trebuie, pentru oameni. Oamenii vin cu dureri la noi, iar dacă pot să alin durere este mare lucru pentru mine. M-am bucurat pentru meseria pe care am ales-o, dar în timp am înțeles că mi se potrivește. Cât depinde de mine, încerc să ajut”, spune dâmbovițeanca, ce a ales ca specialitate Pediatria, a lucrat de asemenea 10 ani în Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, iar în prezent este asistentă medicală la un cabinet de medicină de familie din Teiș, ceea ce, spune ea cu mulțumire, îi permite să ajute toate categoriile de pacienți.

„Totul e să vrei să ajuți”

Cine a întâlnit-o știe cu ce dedicare își face meseria și cu ce determinare în a ajuta pe ceilalți îți depășește atribuțiile. Nu o face ca fală. Nu vrea să iasă în evidență. O face ca datorie umană. „Am ales să fiu asistentă din dorința de a o face pe mama bine. Pe mama au făcut-o alții bine, așa că eu am zis să-i fac la rândul meu pe alții bine. Iar rugăciunea mea de fiecare zi este: Doamne ajută-mă să pot să ajut. Și în fiecare zi primesc ocazia să ajut. Iar dacă situația mă depășește, încerc să ajut prin alții. Fiecare am putea face ceva pentru oamenii de lângă noi, dacă ne-am uita la nevoile lor. Totul e să vrei să ajuți”, consideră asistenta medicală, ce ne oferă o lecție prin exemplul personal, lecție pe care mi-ar plăcea să o însușească persoane cât mai multe. Nu e nevoie să ai funcții, diplome sau un statut social ridicat. Empatia și dorința de a face bine sunt cele care fac diferența. „Am întâlnit o fată o dată. Era într-o situație delicată. I-am spus: eu nu pot să te ajut. Tot ce pot să fac e să te îmbrățișez. Și am luat-o în brațe și am plâns cu ea. De fiecare dată când mă reîntâlnesc cu fata aceea îmi spune: Doamna Gina, ați plâns cu mine atunci și nu știți ce mare lucru a fost” își amintește Georgeta Zamfir. Iar răsplata este pe măsură: „Mă simt împlinită să pot să ajut”.

Oana Berliba-Soare