You are currently viewing Ana-Maria Petrescu vine dintr-o familie de medici, dar a ales să fie dascăl pentru dascăli

Ana-Maria Petrescu vine dintr-o familie de medici, dar a ales să fie dascăl pentru dascăli

Am întâlnit destul de puțini profesori care-și înțeleg menirea și care nu văd meseria lor ca pe ceva ce se face cu program de 8 ore și pentru care primești bani în plus dacă pierzi cumva una, două sau 5 ore suplimentare pe lângă programul din contract. Ana-Maria Petrescu este unul dintre acei profesori care au înțeles rolul meseriei sale, importanța și faptul că răsplata unui dascăl e dincolo de fluturașul de salariu.

Conf. Univ. Dr. Ana-Maria Petrescu este Directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității Valahia  din Târgoviște, dar drumul său până acolo a fost destul de atipic. Provenind dintr-o familie de medici, în clasa a VIII-a, deși era atrasă de pedagogie, a ales Liceul Sanitar. În timpul Revoluției era încă în liceu, dar despre ruptura produsă atunci între elevi și profesori și despre problemele reale cu care se confruntă sistemul nostru educațional vom vorbi într-un alt număr al revistei. În clasa a X-a și-a dat seama că nu-și dorește absolut deloc să fie asistentă, deși are și astăzi această calificare, așa că, imediat după Bacalaureat, Ana-Maria a ales Facultatea de Pedagogie din București. Îi plăcea și psihologia, profesorul Ionuț Cristache era cel care o făcuse curioasă în legătură cu această știință, dar instinctul i-a spus că locul ei e în sistemul educațional.

Imediat ce-a ieșit din facultate s-a întors la Târgoviște unde a ajuns să predea la ceea ce noi cunoaștem astăzi drept Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino. După 2 ani a devenit Consilier Școlar în Cadrul Inspectoratului Școlar Dâmbovițean, dar și-a păstrat și orele la Școala Normală. A lucrat până în 2003 în cadrul Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică când a ieșit din sistem nemulțumită de lipsa de prioritate pe care o aveau interesele elevilor.

Încă din 1997, imediat după terminarea facultății, a început să aibă cursuri și la Universitatea Valahia din Târgoviște, iar din 2003 a devenit titular în cadrul DPPD. A fost asistent universitar timp de 11 ani. Apoi, în 2010 s-a înscris la Doctorat, în Republica Moldova, la Chișinău devenind la finalul lui Lector Universitar și, mai apoi Conferențiar.

Astăzi se numără printre cei care pregătesc viitori profesori și vede multe dintre carențele sistemului din toate unghiurile. Se străduiește să aducă vizibilitate Departamentului, să motiveze viitori profesori și să le cultive o dragoste pentru a educa cel puțin la fel de puternică precum a ei.

Înțelege că rolul profesorului nu mai este de mult acela de a furniza informații și speră ca pe viitor să devină un formator nu doar de dascăli, ci și de tineri. Crede mult în formarea continuă și muncește pentru a devenit un model pedagogic pentru cei ce stau în bănci la cursurile sale.

Distribuie: