Nici nu a început bine anul școlar și deja e plin internetul de scandaluri legate de droguri, profesori cu diverse preocupări, părinți care se cred la Săptămâna Modei de la Paris și multe alte nemulțumiri. Am stat și noi de vorbă cu un profesionist din sistem încercând să înțelegem ce ne lipsește și când am ajuns în punctul acesta dramatic.

Povestea conferențiarului Ana-Maria Petrescu o găsiți AICI

Primul element care mi-a atras atenția a fost faptul că Ana-Maria era elevă de liceu atunci Revoluția a schimbat complet perspectiva și nu avem cum să nu vorbim și despre cum s-a simțit această trecere pe băncile școlii.

       Ana-Maria Petrescu: S-a simțit destul de puternic. Până în clasa a X-a noi, ca elevi, eram egali. Nu existau diferențe. Toți eram foarte buni. Proveneam din medii diferite, dar diferențele nu erau majore. În momentul în care a intervenit Revoluția ni s-a dat posibilitatea să venim îmbrăcați fiecare cum voia. Atunci au apărut diferențele și conflicte între noi. Plus conflicte între profesori și elevi. Îmi aduc aminte că au fost chiar niște „răscoale” ale elevilor cu privire la modul autoritar al unor profesori de a ne trata.

       C.B.: Să înțeleg că acolo a fost ruptura puternică între elev și profesor.

       Ana-Maria Petrescu: Exact! Sigur, nici înapoi nu ne putem întoarce.

 

Și de atunci pare că meseria de dascăl e într-un continuu proces de degradare. Iar dezbaterile publice aduse de recentele proteste demonstrează că profesorul și-a pierdut statutul, iar sistem, scopul.

       E un cerc vicios. Trebuie să recunoaștem că nu avem nicio formare pentru cariera didactică de calitate, în profunzime. Așa cum ar trebui să fie. Sunt puțini cei care se implică trup și suflet în procesul acesta de formare pedagogică. Mulți fac programul „să fie”. Sunt puțini cei care își doresc cu adevărat să fie profesori și mai puțini cei care își înțeleg misiunea, ce înseamnă a fi profesor cu adevărat. Înseamnă muncă, sacrificiu de sine, să iubești copilul în adevăratul sens al cuvântului, dedicare. Înseamnă o multitudine de activități, dincolo de cea de predare.

Avem tendința de a ne compara cu statele din nordul Europei, state în care există Facultate specială pentru a deveni profesor, dar, în realitate, odată ce vezi profesia de dascăl ca pe un job de 8 ore în care ar trebui să fii plătit pentru orice muncă suplimentară, se pierde fix esența acestei vocații. A fi dascăl e despre copii, despre bucuria de a îndruma. Cele șase case ale profesorului de fizică nu sunt totuși un exemplu sănătos pentru cei care vor să intre în sistem.

Lacune sunt multe, iar soluții puține. Rămâne de văzut dacă noile norme vor pune vreun soi de ordine sau limite sistemului.