You are currently viewing Actori de seamă ai României, pe scena de la Târgoviște

Actori de seamă ai României, pe scena de la Târgoviște

Teatrul și spectacolul de calitate au avut mereu un loc aparte printre obiceiurile târgoviștenilor, dovadă stând prețioșii actori care urcă pe scenele Cetății.

Toamna aceasta umorul și teatrul independent vor fi la ele acasă pe scena de la Cinematograful Independența din Târgoviște.

Începem toamna cu un spectacol ce-i aduce pe scena de la Târgoviște pentru doi dintre cei mai apreciați și talentați actori ai României. Pe 20 septembrie eleganta și frumoasa Medeea Marinescu va urca pe scenă alături de legenda teatrului românesc – Florin Piersic, în piesa Străini în noapte în regia maestrului Radu Beligan.

Pe data de 30 octombrie, Doru Octavian Dumitru le va explica târgoviștenilor de ce este el Buricul pământului. „Pentru mine, alături de credință și educație, râsul rămâne cea mai plăcută și pură formă de rezistență și purificare a spiritului uman”, spune spumosul și talentatul DOD.

Data de 6 noiembrie 2023 îi aduce pe scena de la Cinematograful Independența din Târgoviște pe Adelaida Zamfira, Florin Busuioc (Busu) și Gheorghe Ifrim (Primarul Vasile – Las Fierbinți) în piesa Fidelitate, un spectacol ce aduce pe scenă mult umor și situații neașteotate.

Târgoviștenii care vor să se bucure de o seară elegantă, să râdă, ori să admire legende ale teatrului românesc, își pot achiziționa simplu și rapid bilete de AICI!

Distribuie: