You are currently viewing Copiii târgovișteni s-au întrecut în costume „reciclabile” în Săptămâna Verde

Copiii târgovișteni s-au întrecut în costume „reciclabile” în Săptămâna Verde

Săptămâna care tocmai a trecut a fost dedicată naturii, protejării și regenerării ei. În toate școlile târgoviștene au avut loc activități inedite; de la plantat de copaci, până la drumeții sau ore speciale de protecția mediului. Dar vedetele săptămânii au fost paradele și concursurile de costume realizate de elevi și preșcolari din materiale reciclabile.

Am cules o mulțime de fotografii cu micuții târgovișteni care s-au întrecut în costume inedite, originale și spectaculoase. Am descoperit și povești de-a dreptul copleșitoare care se ascund în spatele costumelor și astăzi vreau să le împărtășesc cu voi.

„Ariana este o fetiță de 6 ani care s-a născut cu Nanism Genetic și care visează să aibă aripi de fluture ca să zboare pentru că nu reușește cu picioarele ei mici să facă tot ce fac copiii de vârsta ei. Acest fluturaș vrea să picteze buline de dragoste pe toate costumașele copiilor din întreaga lume pentru a nu o mai privi cu alți ochi.”

Luca Traian are 7 ani și este fascinat de tot ce ține de astronomie. Cu ajutorul tatălui său a făcut un pas mic spre visul lui și-a îmbrăcat un costum de astronaut făcut din 100% materiale reciclabile.

Ianis a ales să fie preot

Andra a transformat sacii menajeri într-un costum de balerină

Eric Dragnea s-a costumat într-unul dintre cele mai iubite personaje de desene animate: SpongeBob SquarePants (SpongeBob Pantaloni Pătrați).

Sara s-a transformat într-o adevărată Prințesă-Curcubeu

Matei N. a reciclat plasticul din casă, transformându-l într-un costum numai bun pentru o albinuță harnică

Se pare că și cultura altor popoare poate reprezenta o inspirație pentru copiii târgovișteni – un șeic care și-a realizat costumul cu propriile-i mânuțe.

Sofia a strâns toate materialele reciclabile din casă și s-a transformat într-o prințesă turcoaz. Se pare că aceste activități i-au deschis interesul pentru reciclare.

Nicholas și-a luat casa în spate și-a plecat la grădiniță. Nu la fel de lent precum melcul în care s-a costumat totuși.

Banea Sarah Maria  s-a transformat în „Prințesa Primăverii ” și a învățat cu bucurie cum să recicleze și să refolosească obiectele care par nefolositoare.

Dinu Maria Antonia, cu ajutorul sacilor menajeri și dopurilor de plastic, s-a transformat în Zâna Copiilor.

Patrick Nifon s-a transformat în Fulger McQueen, iar inventivitatea și-a spus cuvântul atunci când părinții s-au gândit să monteze o instalație pe interiorul costumului pentru ca micuței și iubitei mașinuțe să i se aprindă farurile.

Roman Sofia, Zâna Florilor, a purtat o rochiță realizată din saci menajeri colorați și o pungă din plastic. Outfit-ul a fost accesorizat cu o geantă realizată din carton și saci menajeri.

Timeea Tănase a ales să vină la școală într-un costum de robot din 100% materiale reciclabile

Popescu Ilinca Anais a venit la Parada Verde cu unul dintre cele mai delicioase costume – Frappuccino Starbucks.

Cristea Tudor s-a transformat într-un melc și și-a luat căsuța cu el la Paradă

Și uite cum putem transforma pliantele magazinelor într-o rochie de prințesă spectaculoasă.

Ianis, pasionat de supereroi, a ales să-și confecționeze un costul de-a dreptul original.

Vedeți ce spectacol se poate obține dintr-un teanc de ziare?

Copiii târgovișteni au dovedit că educația făcută dincolo de sala de clasă este eficientă și le stimulează creativitatea și curajul de a se exprima.

Claudia F. BADEA 

Distribuie: