You are currently viewing Gospodinele târgoviștence și-au pregătit conservele pentru iarnă

Gospodinele târgoviștence și-au pregătit conservele pentru iarnă

Una dintre principalele preocupări în prima lună de toamnă este legată de pregătirea conservelor pentru iarnă. Fie că vorbim despre murături, bulion, zacuscă, compot sau chiar despre fructe uscate, condimente și legume congelate, fiecare gospodină în parte are micile ei secrete cu care își umple cămara.

Gospodinele târgoviștence nu fac rabat de la această regulă. Chiar dacă locuiesc la bloc, cumpără fructe și legume din piață și pregătesc sute de borcane care să le ajungă până la sezonul următor.

Fiecare gospodină are propriul secret și propriile metode de conservare, naturale. Unele strecoară condimente pe fundul sticlelor de bulion, altele pun o pastilă de aspirină în borcanele cu ardei copt și unele chiar pun o linguriță de zahăr în borcanele de murături. Există multe secrete și trucuri care se transmit de la o generație la alta, iar gospodinele au metode diferite de a pregăti conservele. Unul lucru e sigur: debaraua târgoviștencelor e plină de borcane cu produse proaspete, gata să ajungă pe mesele lor în această iarnă.

Distribuie: