You are currently viewing Ne jucăm printre cărți

Ne jucăm printre cărți

 

Astăzi mi-am luat jucăriile, creioanele colorate și-am plecat spre Bibliotecă să mă joc de-a învățatul de lucruri noi. La „Ion Heliade Rădulescu” s-au organizat mereu activități pentru copii: concursuri de tot felul, jocuri educative și școli de vară. Ultima vreme a împiedicat Biblioteca Județeană să mai organizeze activități speciale și interactive pentru cei mici, așa că omuleților le-au rămas doar cărțile de pe rafturi. Și printre poveștile din toate timpurile am găsit pe rafturi și povești spuse cu sârguință de autori de-ai locului.

 

Printre toate aventurile animăluțelor și ale creaturilor fantastice, am descoperit pe rafturile bibliotecii și cărțile lui Vasile Lupașc. Burebista, Vlad Voievod – Drăculea sau Răstignit între cruci sunt doar câteva dintre cărțile omului desprins parcă din poveștile pe care le scrie. Cu mult tact și condei, Vasile Lupașc le spune copiiilor povești despre istoria Cetății, dar pe limba lor. Nu-i învață istorie, ci îi atrage ca un magnet în vremurile în care pe Străzile Cetății se plimbau doar domnițe și cavaleri.

 

Dani-Ela Țigănilă Popescu, Tanța Ene, Dana Crânguș, Banu Oprea Elena și Andreea Petran sunt doar câteva dintre autoarele dâmbovițene care au pus pe hârtie personaje de poveste pentru copii. Prințese și ursuleți de-o potrivă așteaptă cuminți pe rafturile Bibliotecii un copil curios care să le afle aventurile sau un copil curajos care să le coloreze lumea.

Fie că vorbim despre povești scrise de oameni mari, ori de omuleți talentați, cărțile ne așteaptă pe toți s-alergăm spre ele cu jucăriile în mână, să ne strecurăm printre rafturile uriașe și să trăim aventuri cu inocență și curaj. Până ce lumea va reveni la normal, iar cei mici se vor putea juca din nou prin sălile Bibliotecii Județene, putem oricând să le oferim o carte scrisă de oameni ai Cetății cu povești despre prințesele ce-au trăit chiar și pe la noi.


Distribuie: