You are currently viewing Târgoviștenii își pot încărca gratuit dispozitivele electronice chiar în centrul orașului

Târgoviștenii își pot încărca gratuit dispozitivele electronice chiar în centrul orașului

Imaginea orașului nostru se schimbă de la o zi la alta. Încercăm să ținem pasul cu orașele mari și uneori chiar le-o luăm înainte. Așa e și în cazul noului sistem Ecoplant Sun Tracing Solar.  Plasat în centrul Cetății, în scuarul Primăriei Municipiului, Ecoplant se folosește de panourile solare pentru a genera energie electrică gratuită pentru oamenii cetății.

În contextul actual, în care toată lumea caută metode de economisire a energie neregenerabile și de exploatare a surselor regenerabile, Târgoviștea se bucură de o astfel de alternativă în premieră națională. Panourile solare se învârt permanent în funcție de poziția soarelui, iar procesul de generare a energiei electrice este nepoluant și prietenos cu mediul.

Târgoviștenii pot folosi acest nou dispozitiv pentru a-și alimenta gratuit telefoanele, tabletele, trotinetele electrice sau bicicletele electrice în mod gratuit. Treptat, Cetatea se transformă într-un oraș-model.

Distribuie: