În preajma anilor 1980, târgoviștenii se uitau neputincioși cum li se dărâmă casele pentru a face loc blocurilor și clădirilor administrative ridicate de regimul comunist. Rând pe rând, 80% din clădirile ridicate în secolul XIX au fost puse la pământ. Un om, însă, a decis să lupte pentru casa lui. Și cumva, soarta a făcut ca aceasta să rămână în picioare, singură, înconjurată de blocuri.
Acel om a fost avocatul Lăzărică Petrescu, primar de excepție al Târgoviștei. A condus orașul în vreme de război (între 6 nov.1941 și 28 nov.1944). Cu toate greutățile vremurilor de război a reușit să reabiliteze clădiri, printre care și cea a actualei primării, și biserici afectate de cutremurul din noiembrie 1940 și a făcut zeci de lucrări edilitare într-un timp relativ scurt, printre care lucrările de canalizare ale orașului, alimentare cu apă, electrificare sau asfaltarea primei străzi din oraș – I.C. Brătianu. A fost persecutat de regimul comunist, arestat, întemnițat doi ani la Pitești, iar după eliberare a fost urmărit și „turnat” de unii târgovișteni până la evenimentele din 1989. A trăit să vadă și sfârșitul epocii comuniste, a murit în 1990 la vârsta de 89 de ani. Iar una din ultimele bucurii ale vieții sale a fost salvarea casei ridicate de bunicul său, Lazăr Petrescu, primar al orașului între 1897-1898 , 1901-1902, în care a locuit și tatăl său, Vasile Petrescu, și el primar al orașului între 1914 – 1916.
Casa a fost construită în anii în care arhitectura Târgoviștei era modelată maiestuos de meșterii italieni. În 1893 de meșterul italian Giovanni Baldassare Vignossa, termină casa familiei Petrescu, o construcție în stil baroc cu fațadă neoclasică. Același meșter execută în interiorul construcției o ornamentație barocă splendidă. Giovanni Baldassare Vignossa este cel care a pictat Primăria Municipiului și Muzeul de Artă al Târgoviștei. Casa l-a găzduit pe Majestatea Sa Regele Ferdinand, în vizitele repetate pe care le-a făcut la Târgovişte.
“Toată Târgoviștea este un monument istoric. În partea veche a orașului ce va fi considerată monument istoric, va trebui obligatoriu ca vechile clădiri să fie readuse la stilul lor inițial iar cele ce se vor clădi să aibă stilul vechi românesc târgoviștean. Vom păstra astfel o Târgoviște care, din punct de vedere istoric ne va spune ceva, va însemna ceva.” scria la finele anilor ’70, Lăzărică Petrecu, Direcției Monumentelor Istorice. Demersul lui a rămas însă fără rezultat.
Trădat de cei mai mulți, măcinat de boală și de bătrânețe, dezamăgit peste măsură de tot ce se întâmpla, Lăzărică a decis să ceară audiență la București. Vânduse în anii ‘70 jumătate din casa familiei, pentru a i se permite să locuiască în continuare acolo. Cu toate acestea, s-a pomenit cu decizia de demolare. A fost singura dată, în toate nenorocirile care i s-au întâmplat, când a făcut apel la ajutorul unui comunist pe care l-a apărat într-un proces din tinerețe, „am apărat pe vremuri, la Tribunalul Militar Brașov, un lot de comuniști, printre care și pe Gheorghe Dumitrache, ilegalist din Ulmi.”
Din rapoartele fostei securități reiese faptul că fostul primar nu a renunțat nici un moment la lupta pentru casa familiei.
„În ziua de 19 aprilie 1980, sursa a întâlnit în Piața din micro IX pe numitul Petrescu Lazăr, fost avocat, în prezent pensionar, care s-a plâns de faptul că este chemat pentru a accepta demolarea proprietății casei sale din Târgoviște, care este destul de bună și frumoasă. ‘Se dărâmă fără rost la Târgoviște unele case și cartiere deși indicațiile conducerii superioare sunt altele. Sunt decis, a continuat Petrescu Lazăr, să cer audiență specială la București, unde mă voi deplasa peste câteva zile. (22 aprilie 1980).”
Lăzărică privea îngrozit cum casele din jurul său erau demolate una câte una, însă nu a privit pur și simplu, a fotografiat ceea ce se întâmpla lăsând posterității cu valoare de document acele imagini. Gândul că va vedea demolându-se frumoasa casă construită de bunicul său, păstrată vreme de un secol absolut intactă, l-a torturat în ultimii săi ani de viață. În anul 1988 el nu mai spera că va putea să mai salveze mult timp această casă, spera, mai degrabă, că va pieri el înaintea casei. Și totuși Lăzărică Petrescu a trăit să vadă ceea ce a așteptat toată viața, căderea comunismului. S-a stins, în casa familiei sale pe care a reușit să o salveze, întârziind prin toate demersurile demolarea, în decembrie 1990, la vârsta de 89 de ani. Se spune și că unei persoane din Comitetul de Partid îi plăcea foarte mult această casă, de aceea a permis amânarea repetată a demolării.
În ultimii ani, casa a intrat în posesia nepoatei Lilianei, Iuliana Tudor, care încearcă să găsească o soluție pentru restaurarea ei, misiune destul de dificilă.
Material realizat cu sprijinul publicației turnul-cetatii.ro
„Îmi place să scriu și să fac sport!” Scriitorul și sportivul Vasile Lupaș a venit la podcastul Oamenii Cetății, cu Gabriel Cristache.
