You are currently viewing Moștenirea franciscană de pe strada Bărăției

Moștenirea franciscană de pe strada Bărăției

Mergând pe strada Bărăției din Târgoviște, câțiva zeci de metri mai sus de celebra Piața 2 Brazi, călătorul întâlnește o frumoasă construcție neoromantică, din piatră de Albești și Rusciuk – Biserica catolică „Sfântul Francisc de Assisi”. Cum au ajuns franciscanii să se așeze în inima ortodoxiei? În mare parte este vorba despre negustori sașii transilvani care fugeau de opresiunile regimului maghiar.

Comunitatea catolică târgovișteană este din ce în ce mai mică numeric, într-un oraș dominat de ortodoxie. La ultimul recensământ, în urmă cu 11 ani, doar 400 de persoane s-au declarat credincioși romano catolici. Peste mai puțin de două săptămâni, la Biserica catolică „Sfântul Francisc de Assisi” credincioșii vor sărbătorii Paștele Catolic.

Biserica însă este un monument istoric cu rădăcini în secolul XVI. Francesco della Valle Padovanul scria în 1532 că la Târgoviște „a fost o biserică a Sfântului Francisc, având alături câțiva călugări franciscani observanți, care fac slujba bisericească potrivit regulilor Bisericii Romane”. Documentele arată că a primit, în timp, sprijin pentru refacere, inclusiv din partea domnitorilor ortodocși sau soțiilor lor de confesiune catolică, cum este sprijinul dat de Constantin Brâncoveanu. Multe incendii și trecerea timpului au dus biserica la stadiul de ruină la finalului secolului XIX, în care nu se mai putea susține Sfânta Liturghie  ce avea loc în actuala bucătărie a casei parohiei. Parohul Vitus Bianconi a luptat însă pentru refacerea acesteia, primind sprijin financiar inclusiv de la împăratul Franz Joseph al Austriei. În 1889, biserica refăcută era sfințită. Doar că în 1929, a fost distrusă din nou de foc, în urma unei lovituri de trăsnet și refăcută, din nou, din donații.

Liniștea pe care o emană, astăzi, Biserica catolică „Sfântul Francisc de Assisi” nu dă de bănuit nimic din tot istoricul zbuciumat al acesteia.


Mihai Constantin Alexandru a venit la podcastul Oamenii Cetății, într-o discuție cu Gabriel Cristache, despre Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște pe care a condus-o din 1974 până acum, despre spectacole, artiști și istoria acestei instituții.

Distribuie: