You are currently viewing Nostalgiile din spatele redeschiderii Restaurantului Brotăcei

Nostalgiile din spatele redeschiderii Restaurantului Brotăcei

“Da, este o poveste în spatele proiectului” ne-a confirmat Alexandru Șerban, omul de afaceri târgoviștean care a riscat și a investit aproape 1 milion de euro în cumpărarea, reabilitarea și redeschiderea unui restaurant simbol pentru Cetatea de Scaun – Brotăcei. Aflat pe malul lacului Chindia, Brotăcei era unul din cele mai frecventate locuri înainte, dar și anii imediat după Revoluție. Intrat sub oblăduirea unei societăți desprinse din fosta administrație comunistă, restaurantul a ajuns o ruină și un focar de infecție, într-unul din cele mai frumoase zone ale municipiului.

L-am întrebat pe Alexandru Șerban de ce a ales să facă această investiție considerată riscantă de foarte mulți. “Sunt târgoviștean. Îmi amintesc cum mergeam cu tataie la meci și el bea acolo o bere și mânca mici, iar eu, pui și Cico. La liceu, am făcut Liceul Economic, mergeam pe lac cu bărcile și priveam restaurantul. Toate aceste amintiri m-au ținut atașat de locul acesta. Am fost tentat de mai multe ori să cumpăr, iar când a venit momentul potrivit, am făcut-o.”

Într-un articol anterior plasam noul Restaurant Brotăcei în Top 10 locuri din Târgoviște în care poți face poza perfectă. Așa că știți, deja, că este unul din locurile din Târgoviște care ne place!


Mihai Constantin Alexandru a venit la podcastul Oamenii Cetății, într-o discuție cu Gabriel Cristache, despre Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște pe care a condus-o din 1974 până acum, despre spectacole, artiști și istoria acestei instituții.

 

Distribuie: