You are currently viewing Recunoașteți clădirea? Ea încă adăpostește bijuterii ale designului interior original

Recunoașteți clădirea? Ea încă adăpostește bijuterii ale designului interior original

Târgoviștea de altădată ne încântă încă prin clădirile de pe mari bulevarde sau din Centrul Vechi, care păstrează, chiar și în parte, arhitectura originală. Sediul administrativ al Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) din județul Dâmbovița este una dintre aceste clădiri. Situată pe Bd. Regele Carol I, a fost proiectată și construită în anul 1908 de inginer arhitect Nicolae Bruneanu pentru a găzdui Serviciul Tehnic al Județului Dâmbovița. Serviciile tehnice au luat ființă ca urmare a prevederilor Legii pentru organizarea Corpului Tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice, cu modificările din anul 1898.

Conform datelor oferite de „Enciclopedia Orașului Târgoviște” (Editura Bibliotheca, 2012),
după Primul Război Mondial instituția și-a schimbat denumirea în Serviciul Județean Dâmbovița de Poduri și Șosele, iar în 1932, odată cu promulgarea unei noi legi a drumurilor, în Serviciul de Drumuri al Județului Dâmbovița. Una din principalele sarcini ale acestui serviciu era eliberarea autorizaților de construcții. Șeful acestui serviciu instituia comisiile care verificau și preluau clădirile finalizate, elibera referate asupra construcțiilor în curs, determina alinierea corectă a constucțiilor și instituia reguli care trebuiau respectate de proprietari și constructori. De asemenea, întocmea tabele ale exproprierilor pentru construcțiile de utilitate publicã, executa planuri de situație pentru terenurile care aparțineau comunei s.a. În 1939, odată cu reorganizarea Direcției Generale a Drumurilor, revine la vechea denumire de Serviciul Tehnic. Continuă să poarte această denumire până în anul 1949, cu mențiunea că devine un serviciu exterior aflat în subordinea Prefecturii județului Dâmbovița, instituția devine o secție a acesteia sub denumirea de Secția Gospodării Locale, fiind practic desființată la începutul anului 1950.

În socialism clădirea devine sediul Agenției de voiaj CFR, în anii ’90 sediul Companiei de Apă Dâmbovița, iar din luna august 2021 – sediul administrativ al Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) din județul Dâmbovița.
Clădirea reabilitată și modernizată de Consiliul Județean Dâmbovița păstrează încă elemente arhitecturale din designul interior original, precum câteva minunate sobe, la parter și scara interioară – reminescențe în timp ale unei perioade de glorie arhitecturală a Târgoviștei.

rbt

Distribuie: