You are currently viewing Târgurile școlare de Crăciun, o tradiție care ia frumos amploare

Târgurile școlare de Crăciun, o tradiție care ia frumos amploare

Târgurile de Crăciun aduc culoare, arome de Sărbătoare și mai ales de veselie întreaga Europa începând cu secolul al XVI-lea, de când datează primele evenimente în jurul bradului, în comunitate. Și România a preluat tradiția, în mai multe orașe organizându-se târguri în scopul de a anima comunitatea și a atrage turiști, unele dintre ele apreciate la nivel internațional. Iar de câțiva ani, și în centrul Târgoviștei este amenajat un astfel de târg, la dimensiuni mai mici, dar care înreține atmosfera de sărbătoare. Însă târgurile de Crăciun organizate de școli au devenit adevărate evenimente ce nu pot fi ratate, în special că au obiective frumoase pentru care copiii lucrează și rezistă apoi frigului pentru a le îndeplini.

Elevii îndrumați de cadrele didactice și ajutați de părinți confecționează minunate podoabe, decorațiuni și ornamente specifice pe care le pun la vânzare în scop caritabil sau educațional. Standuri cu dulciuri sau ceai și alte opțiuni de petrecere a timpului se adaugă în program. Un exemplu grăitor este Târgul de Crăciun Coresi, ajuns deja la a cincea ediție și care are scop caritabil. Curtea Școlii Coresi a fost împodobită de sărbătoare și a găzduit ieri, 21 decembrie, activitățile târgului, unde elevii, alături de câțiva părinți au întâmpinat vizitatorii. Pe scenă, cu emoții mai mari sau mai mici, au urcat elevi de diferite vârste ce au cântat colinde și nu numai. Banii strânși vor merge, prin asociația de părinți a școlii, către cazuri sociale.

targ craciun coresi targ craciun coresi targ craciun coresi targ craciun coresi targ craciun coresi targ craciun coresi targ craciun coresi 2022 targ craciun coresi

Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” a organizat târgul de Crăciun în spațiul amenajat la Tunrul Chindiei pe 20 decembrie, cu scopul de a strânge bani pentru a ajuta un elev al școlii, Radu Andrei, imobilizat în scaun cu rotile. Elevii și părinții s-au implicat sârguincios și au reușit să strângă nu numai amintiri minunate, dar și suma de 32.683 lei spre ajutorul colegului lor.

Și la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgul de Crăciun a fost la superlativ. Cei mai creativi dintre elevii unității de învățământ au pus pe standuri obiecte artizanale cu tema sărbătorilor de iarnă, la care au muncit 3 – 4 săptămâni, sub coordonarea profesorilor care au dorit să se implice în eveniment. De exemplu, clasa a XI-B, profil desen, a realizat decorațiuni de brad din lut, cu mesaje, desene sau culori în spiritul Sărbătorii Crăciunului, sub coordonarea profesorului Maria Alecu.

Distribuie: