Mulți dintre cei care au un frate sau o soră mai mare, poate nu doar o dată s-au uitat cu admirație la aceștia și și-au dorit să le semene. Și Vanesa a fost fascinată de pasiunea fratelui ei pentru Judo, iar la 8 ani și-a pus păpușile de-o parte și-a pășit pentru prima dată pe salteaua de antrenament. N-a trecut mult timp și micuța a început să participe la competiție și, chiar să-și câștige primele titluri.
Vanessa Tolea are doar 15 ani, însă palmaresul ei profesional este mai mult decât admirabil. De la un copil cu un zâmbet atât de cald și fermecător ca al ei nu te-ai fi așteptat, însă Vanessa este astăzi multiplă campioană națională la Judo pentru categoriile în care a participat și dublă campioană balcanică. În 2021, târgovișteanca a devenit vicecampioană europeană la Judo, iar în urmă cu doar câteva zile, Vanessa este campioană națională în categoria de U18.
În timp ce multe fete de vârsta ei se preocupă doar de imaginea lor în societate și se focusează pe popularitatea de pe coridoarele liceului, Vanessa, deși își învinețește adesea fața și trupul, se antrenează chiar și de două ori pe zi pentru a-și atinge obiectivele. La o vârstă foarte fragedă, Vanessa a fost nevoită să se mute la Cluj și să-și continue liceul acolo. Aptitudinile și performanțele ei i-au convins pe cei din Lotul Olimpic de Judeo pentru Juniori să o coopteze în echipă. Astfel, micuța sportivă visează să participe la următoarea Olimpiadă și, de ce nu, să se întoarcă de la Paris cu o medalie de Aur.
Disciplinată, hotărâtă și dedicată, Vanessa ne face pe toți să ne mândrim că este târgovișteancă, iar pe părinții ei să nu regrete niciun sacrificiu făcut pentru ca fiica lor să urce pe podium. Speră ca la următoarea Olimpiadă să scriem, tot aici, că Vanessa Tolea s-a întors acasă cu medalia de aur la Judo.