Știți cum una dintre principalele trăsături ale unui bun jurnalist trebuie să fie curiozitatea? Mânată de ea, astăzi mi-am băgat puțin nasul în cutiuța cu amintiri a unuia dintre oamenii de la care am furat meserie. Conf. Univ. Dr. Tomiță Ciulei sau Tibi Ciulei, așa cum îl știe toată lumea, este Decan al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare de la Târgoviște. Doctor în filosofie și doctorand în științe politice, Tibi Ciulei este unul dintre cei care se ocupă de educarea viitorilor oameni de presă. În 26 de ani de învățământ și mulți ani de radio într-o perioadă în care televiziunea nu avea anvergura de astăzi, m-am gândit că am să găsesc multe povești frumoase și pilde în cutia de amintiri a domnului decan.

Dincolo de seriozitatea și rigoarea care le impune studenților săi un anumit comportament în ceea ce-l privește, dincolo de pregătirea profesională mai mult decât temeinică, am descoperit un om pasionat care vorbește cu mult drag despre vocația sa. Cum să nu vrei s-asculți poveștile unui om care-a trăit atât de multe? Tibi Ciulei a intrat în radio în perioada în care televiziunile aproape nu existau în România. La puțin timp după schimbarea regimului totalitar, în 1992, Tibi a-nceput să lucreze la Radio Contact, în Iași. După ce-a devenit profesor al Cetății, în 1996, a continuat să lucreze în Radio, trecând pe la Radio D, Puls FM, White FM și Minisat.

„La momentul ăla radiourile nici nu erau atât de dependente de factorul politic. Nu-mi aduc aminte în perioada aceea să fii simțit vreodată vreo clipă presiune politică sau să se fi băgat cineva în politica redacțională a radioului.”

Despre toate experiențele din radio vorbește astăzi cu un soi de romantism pe care-l mai vezi doar la poeții care scriu despre mare. Deși pasionat și fascinat de Radio, Tibi Ciulei a ales să își canalizeze toată energia către meseria de dascăl. „Radioul a fost o pasiune. Știam că nu o să fie o profesie. Era mai mare pasiunea de a fi cadru didactic și de a vorbi cu elevii.”  Astăzi este Decan al Facultății de Comunicare-Jurnalism și mentor pentru mulți dintre cei ce-l cunosc.

Cu același entuziasm cu care aleargă prin munți și aceeași pasiune cu care vorbește despre răsărit, profesorul de retorică și hermeneutică vorbește și despre cât de multe-ar vrea să-i învețe pe elevii săi. I-ar plăcea să dispună de resursele necesare pentru ca studenții de la jurnalism să termine facultate știind să facă practic tot ce au nevoie în meseria lor. Cum ăsta este încă un vis îndepărtat, Tibi se străduiește acum să pregătească generațiile de jurnaliști pentru a deveni adevărați oameni de cultură.

„Am optat pentru o altă filosofie: aceea de a oferi cursuri și discipline care să ofere posibilitatea de a fi intelectual și de a deveni un om de cultură generală în așa fel încât să își fie ușor apoi să te adaptezi în piață. ”

Am aflat de la el că „jurnalismul e o chestiune de vocație”, că majoritatea studenților vin către această meserie cu entuziasm și pasiune și că, din păcate, problemele din meseria asta sunt multe și niciuna nu s-ar putea rezolva rapid. Marile trusturi promovează ideologii pe care nu și le asumă, elevii și studenții fug de cărți mai repede și mai hotărât decât aleargă Tibi la maratoanele din munți, iar norma nu poate face diferența între jurnalistul adevărat și cel care are impresia că știe ce e jurnalismul. Poate firea lui boemă și molipsitoare mă face să cred că lucrurile sunt astăzi tratate destul de superficial în meseria de jurnalist, dar toate problemele s-ar rezolva dacă cei ce pregătesc noile generații, în orice domeniu, ar avea măcar jumătate din pasiunea și seriozitatea Profesorului Tibi Ciulei.

Am descoperit povești pe care poate o să le auziți într-o zi chiar de la el. Am trecut dincolo de tonul serios și impunător și-am descoperit un om care trăiește prin pasiunile lui, care știe să viseze și care nu încetează niciodată să învețe și să descopere. E curios, e entuziast și e serios din cale-afară când vine vorba despre pasiunile lui. L-am întrebat ce lecție ar vrea să le rămână studenților lui imprimată în gândire și mi-a spus scurt: ” Nu deschidem gura doar ca să nu ratăm șansa de a tăcea!”

Claudia F. Badea