Conf. Univ. Dr. Ancuța Pîrvan și-a dedicat întreaga viață sportului. Întâi și-a urmat tatăl în Canotaj. Cu entuziasmul și determinarea pe care e greu să nu le observi la ea, a devenit Vicecampioană Mondială la Canotaj. Astăzi se uită cu mândrie la fotografiile în care ea și tatăl ei sunt în aceeași barcă.
În 2003 a devenit profesor titular la Facultatea de Științe Umaniste din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște pentru specializările Educație Fizică și Sport și Kinetoterapie și Motricitate Specială. Pe de o parte, ea-i pregătește pe viitorii profesori de Sport care au nevoie să treacă prin bazele tuturor sporturilor. Pe de altă parte, Ancuța pregătește viitori kinetoterapeuți care trebuie să învețe exerciții speciale pentru tratarea sau corectarea mai multor afecțiuni.
De două ori pe săptămână, profesoara intră în bazin alături de studenți. Pe unii îi învață să înoate mai întâi, dar tuturor le predă dragostea pentru sport. Ca sportiv de performanță o încântă să lucreze în condițiile oferite de Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, dar ca dascăl simte nevoia unui bazin cu apă mică pentru a-i putea învăța pe studenți cum să lucreze cu pacienții lor.
Discutând despre entuziasmul cu care studenții vin la cursurile ei și despre cât de important e ceea ce le predă, am descoperit că mulți dintre studenții Facultății au fost sau încă sunt voluntari ai Asociației EU POT și lucrează deja cu micuții care au nevoie de terapie. Mai mult, ca să înțelegeți forța și vocația cu care Ancuța transmite dragostea ei pentru apă și sport, vă voi spune un secret: unul dintre oamenii în care se vede dedicarea ei este Felix Stănescu, fostul student căruia i-a coordonat lucrările de Licență și Disertație.
Ancuța Pîrvan emană permanent acea aură a unei campioane și știe să fie dascălul de care orice student are nevoie pentru a-și cultiva pasiunea.