You are currently viewing Bianca Ionescu spune povești în culori

Bianca Ionescu spune povești în culori

Copilăria e taină dezvăluirii viitorului, spunea Grigore Vieru și sunt norocoși cei care o deslușesc. Bianca este unul dintre ei. Drumul ei a fost schițat încă din copilărie, când realiza și împărțea desene copiilor pe stradă, în localitatea natală – Vulcana Pandele. A descoperit și s-a îndrăgostit de desen la grădiniță. Desena mult. Își dorea însă și să devină povestitoare. Drumul a continuat firesc, iar acum povestește copiilor în culori prin cursuri de pictură și mai ales prin ilustrațiile pe care le realizează pentru cărți adresate copiilor.

Apreciată încă din școala generală pentru talentul său artistic, a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște și apoi Facultatea de Artă din București – specializarea Scenografie. Bianca și-a dorit să facă teatru de animație, însă criza financiară a forțat-o să se reorienteze, împlinindu-și astfel destinul. „Am descoperit că îmi place să predau copiilor, să fiu înconjurată de copii. Îmi găsesc inspirație în ei și mă fac să evoluez”, mărturisește ea. În prezent susține cursuri de pictură la Clubul Copiilor „Nicolae Mateescu” din Pucioasa. „Mi-a plăcut dintotdeauna să predau. Iar acest loc este unul magic” spune Bianca, în vârstă de 37 de ani, de asemenea ilustrator de carte pentru copii.

„Îmi place să creez o poveste în poveste”

A cochetat cu ilustrația de carte încă din facultate, cu puținele informații la care avea acces. Consideră însă că a compensat cu imaginație, multă muncă și un background solid de lectură. Primul proiect a venit în 2014 și până în prezent a adunat un număr de 15 cărți pentru care a lucrat ilustrații. Fiecare proiect a urmat un proces de creație, dat fiind că îi place să picteze manual, nu pe tabletă. „O ilustrație poate să-mi ia și o săptămână, în funcție de cât este de complexă – am nevoie de imagini de referință și elemente care să mă inspire. Și trebuie să intru în stare. Eu am nevoie de o zi întreagă să intru în stare, să nu mă deranjeze nimeni, să stau în casă și să desenez până curg ideile pe hârtie”, ne dezvăluie Bianca Ionescu. Își dorește să realizeze propriile cărți de povești, scriind de asemenea – o puteți întâlni la Maratonul Tinerilor Scriitori din data de 2 iunie 2023, la biblioteca județeană din Târgoviște. Deocamdată creează povești în povești pentru, spune ea, cei mai puternici critici. „Cu ilustrațiile îmi place să creez o poveste în poveste. Copiii sunt avizi după detalii și sunt cei mai puternici critici.”

Povestea sa merge oricum mai departe. Căci fetița ei, de numai patru ani și jumătate, prin modelul oferit de mama sa, își dorește să devină scriitoare. Poate este un nou destin care se croiește. Sau care pur și simplu continuă.

Oana Berliba-Soare

Cărțile pentru care Bianca Ionescu a realizat ilustrații sunt:
1. Dorințe călătoare în trei povestioare
Autor. Claudia Groza
Editura. Zorio 2014
2. Povestea lui Prichindel pe tărâmul Fermecat
Autor. Andreea Anghel
Editura. Selfpublishing 2016 București
3. Poveste cu Moș Ene și Domnul Somn
Autor. Iuliana Sosu
Editura. Iasi 2017
4. Poveste cu Moș Ene și Domnul Somn Partea a-II-a „Unde au dispărut pernele?”
Autor. Iuliana Sosu
Editura. Iași 2018
5. Noua viată în dar, poezii pentru mămici
Autor. Alina Sirbu
Editura. Niculescu Kids 2020
6. Călătorie prin copilare, poezii pentru copii
Autor. Alina Sirbu
Editura. Niculescu Kids 2020
7. La drum cu Lola și Molda vol.1
Autor. Luiza Cipriana
Editura. Creator 2020
8. Povestioare de trezit copiii. Povești cu tâlc
Autor. Ioana Cîrneanu
Editura. Ecreator, colecția copilăria, Baia Mare 2021
9. La drum cu Lola și Molda. Lilopii
Autor. Luiza Cipriana
Editura. Creator Brașov 2021
10. Bella, mașina specială
Autor. Mihaela David
Editura. DIO. București 2021
11. Castelul din turtă dulce
Autor. Adriana Ioana Ispas
Editura. DIO, București 2021
 12. Spiridușul de pluș
Autor. Petruța Stan
Editura. Zven, Târgoviște 2022
 13. La drum cu Lola și Molda „Misterul din pădure” vol. 3
Autor. Luiza Cipriana
Editura. Două inimi mici. 2022
14. Emoțiile Bufniței” (în curs de apariție)
Volumul nr.1″Iubirea, poveste terapeutică”
Autor. Iordana Cărămidaru
Editura. Creator
15. La drum cu Lola și Molda vol. 4. „Castelul prefăcut” (în curs de apariție)
Autor. Luiza Cipriana

  

Distribuie: