You are currently viewing În artă, debutul nu ține cont de vârstă. Două exemple

În artă, debutul nu ține cont de vârstă. Două exemple

Nu e niciodată prea târziu pentru a te dedica pasiunii artistice. Expoziția ,,Culori în sărbătoare”, organizată de pictorița Gabriela Anăstăsoaiei și găzduită de Cercul Militar Târgoviște, ne oferă două exemple edificatoare în acest sens.

Printre expozanți s-au numărat dr. Doina Stănișor și ing. Ioan Morar (despre care puteți citi mai multe aici), pentru ambii evenimentul fiind un debut. „Pictura a început ca o joacă, iar acum este o pasiune, îmi aduce pace sufletească și mă transpune într-o altă lume, mai frumoasă. Mai serios m-am apucat să pictez din 2018, dar de când eram mică am visat la o expoziție. Este un vis împlinit și un mare pas înainte”, ne-a mărturisit medicul în vârstă de 66 de ani. Și pentru Ioan Morar, fost director al Camerei Agricole Dâmbovița, în vârstă de 68 de ani, expoziția a fost debutul mult așteptat.


Expoziția este deschisă până pe 15 decembrie 2022, între orele 9.00-16.00 și este cu vânzare. Expun Gabriela Anăstăsoaiei, Gabriela Elena Baboi, Doina Toader, Laura Marcu Simionovici, Anastasia Cercel, Anisia Ilinca, Sofia Preda, Ion Burhan, Darius Vasile Șerbănescu, Cristian Marcu Simionovici, Maria Erika Dobrescu, Ana Maria Cristea.

Distribuie: