Se zice că dacă ceva ne e scris, orice am face ca să evităm acel ceva va duce, mai devreme sau mai târziu, tot în punctul pe care universul îl avea stabilit pentru noi. Iuliana Gheorghe are 29 ani și este dovada vie că uneori, chiar dacă noi dăm drumul viselor noastre, nu ne dau ele nouă drumul. Și-a dorit să fie artist plastic, iar astăzi pictează pe haine designe-uri personalizate. Dar cine știe ce-ar fi făcut Iulia astăzi dacă ar fi putut să-și decidă viitorul.

„Pictez de când mă știu!” și așa și este. Iulia desena schițe pentru haine, iar bunica ei, croitoreasă, o învăța cum să facă acele haine pentru păpușelele ei. În clasa a V-a, profesoara de desen a Iuliei a început să-i valorifice și încurajeze talentul, însă mama ei nici nu voia să audă de o carieră în arte. Astfel, când a venit vorba de alegerea liceului, în loc de arte, mama Iuliei a ales pentru ea un profil umanist la un liceu specializat pe italiană. Pentru că nu se putea ține departe de pasiunea ei, în clasa a X-a, fără știrea părinților, Iulia s-a înscris la arhitectură și, cu ajutorul prietenilor, a trecut de toate probele. Abia după ce a fost admisă și-a pus mama în fața faptului împlinit. În acea perioadă ea a cunoscut și un pictor care ar fi putut să-i fie mentor și care probabil i-ar fi asigurat un loc la facultatea de Arte Plastice, însă a refuzat pentru că tot ce voia pictorul era ca ea să îl imite în orice, iar ea nu voia să-și piardă identitatea.

„Pot spune că nu nu am avut realizări prea mari pentru că mi-am ascultat părinții”

Din lipsa susținerii mamei care nu i-ar fi plătit niciodată materialele de care avea nevoie sau pregătirea necesară pentru a merge la o facultate de profil, Iulia renunțat din nou la visul ei și-a ajuns la Facultatea de Filosofie. „Îmi doream să aflu cine este Dumnezeu! (…) Negăsindu-l, după un an am renunțat. Profesorii de acolo nu-l doreau pe Dumnezeu.” A ales altă facultate și-a renunțat din nou la visul ei. Cu ceva ani în urmă a descoperit asociația „Neamunit”, căreia s-a alăturat din dorința de a face fapte bune, dar și pentru a conserva și promova cultura națională. Aici a început să picteze pe haine. Pe unele le făcea cadou, pe altele le vindea, iar pe unele le scotea la licitație pentru a strange bani în diverse campanii umanitare. Aici l-a cunoscut și pe soțul ei, colegul nostru de la Gazeta Dâmboviței, Amer1knu.

A durat o vreme până ce Iulia a ajuns să-și promoveze arta, căci, pe vreme când era doar o elevă, în naivitatea ei, dăruia multe dintre picturile ei care apoi ajungeau înscrise în concursuri sau chiar vândute. I-a fost multă vreme frică să-și mai arate arta și chiar și-a distrus unele dintre creații, însă astăzi, în ciuda a tot, Iulia a deveint o femeie puternică și hotărâtă să schimbe ceva la ea și la lume. Nu vrea să mai dea drumul visului ei și este extrem de hotărâtă să-i ajute pe cei din jur cu talentul ei.