You are currently viewing Mihai Rotaru ne-a permis să privim dincolo de uniforma lui și-am descoperit un profesionist mereu cu mult umor

Mihai Rotaru ne-a permis să privim dincolo de uniforma lui și-am descoperit un profesionist mereu cu mult umor

 

Astăzi am stat de vorbă cu unul dintre oamenii de care se tem tot mai mulți târgovișteni și-am descoperit omul din spatele uniformei. Mihai Rotaru este cel care decide zilnic cine este și cine nu este pregătit să aibă permis auto. Este examinator de 15 ani. Deși uneori s-a îndoit de deciziile lui, a preferat să fie onest și îngăduitor. Ba mai mult, pe tot parcursul discuției mi-a vorbit despre cât de importanți sunt oamenii pentru el și despre cât de mult i-ar plăcea ca toți cei care vin la examenul pentru Permisul auto să înțeleagă că alături de ei în mașină se urcă un om, nu o entitate instituționalizată hotărâtă să nu le dea răgazul de a demonstra ce-au învățat.

Pentru că tatăl lui Mihai era șofer profesionist, cartea de Legislație nu a lipsit din casa lui. De fapt, cartea aceea l-a atras mereu și tocmai din acest motiv a fost una dintre primele cărți pe care le-a citit. Nu știa pe atunci că va ajunge polițist, deși tatăl lui își dorea asta pentru el. La 18 ani a ales Academia de Poliție și, din 2004 a devenit angajat al Poliției Rutiere din Titu. Când s-a ivit ocazia, s-a transferat la Târgoviște în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și apoi și-a obținut și dreptul de a devenit Evaluator. Când vine vorba despre regrete, Mihai are o strângere de inimă la fiecare accident rutier gândindu-se că poate el a semnat pentru permisul celui vinovat.  Are însă și amintiri frumoase, povești amuzante cu oameni confuzi, ori care se credeau haioși, povești pe care, după pensionare, își dorește să le pună la un loc într-o carte.

Se bucură să fie zilnic înconjurat de oameni, se bucură atunci când le aduce elevilor zâmbetul pe buze și se mâhnește atunci când își dă seama că oamenii nu înțeleg că rolul lui nu este acela de sperietoare. Era afectat la început de felul în care vorbeau oamenii despre el și de modul în care elevii le spuneau instructorilor că a decurs examenul. Din punctul lui de vedere, un examinator ar trebui să fie înțelegător, blând și, indiferent de situație, să-și lase problemele personale în afara mașinii. Se bucură când întâlnește oameni pricepuți, oameni responsabili la volan și, după atât de multă experiență, știe destul de bine la ce să se aștepte de la elevii fiecăruia dintre instructorii din cetate.

Are multe povești și o dragoste pentru meseria sa care-i vine natural. Am descoperit, dincolo de uniforma care uneori ne dă fiori tuturor, un om blând, deschis, dedicat, cu mult entuziasm și lângă care n-ai cum să nu zâmbești. Dragi elevi, dacă lângă voi în mașină se urcă la Examen Mihai Rotaru, să știți că e acolo de partea voastră și, cu puțin noroc, o să vă molipsească și pe voi cu bucuria cu care trăiește. În numărul următor vă voi spune și câteva dinte multe lui povești, dar vor discuta serios și despre traficul de pe străzile cetății.

Distribuie: