Nu cred că există cineva care să nu-și amintească de spectacolul oferit de Luminița Anghel și Trupa Sistem pe scena de la Eurovizion. Dar cum a ajuns cineva să pună butoaie pe scenă și să facă muzică din ele?
Ei bine, prin 1998 Zoli, membru fondator al trupei Sistem, împreună cu târgovișteanul Rareș Hoțescu, astăzi profesor de percuție al Liceului de Artă „Bălașa Doamna” au decis că vor să facă ceva diferit în materie de percuție așa că au fondat trupa Sensor. După ce Zoli a plecat și-a pus bazele trupei Sistem, în 2002 Rareș a ales să plece în Spania pentru a-și continua visul și pentru a-și cultiva pasiunea. Acolo a adus la viață Toompak, o trupă de percuție care astăzi se numără printre cele mai cunoscute formații din lume pe această nișă. Deși s-a reîntors în România în 2008, Toompak încă-l mai așteaptă pe Rareș să-și reia locul alături de ei pe marile scene ale lumii. Când s-a întors în țară, Rareș a venit la Târgoviște și-a devenit profesor de percuție al Liceului de Artă. De atunci, târgoviștenii învață să țină ritmul de la unul dintre pionierii percuției neconvenționale.
În 2017, Rareș Hoțescu a urcat și pe scena de la Românii au talent alături de fiica sa care avea doar 10 ani atunci. Au ridicat sala în picioare și-au creat o legătură specială tată-fiică doar a lor. Rareș spune că și-a dorit această experiență pentru a-i demonstra fiicei sale de ce este capabilă și pentru a o face să prindă curaj și să se aprecieze. Astăzi, fata lui Rareș bate la tobe în propria ei formație – Lovebite. Mai mult, prietenii noștri de la Trooper i-au luat pe cei mici să le cânte în deschidere în mai multe concerte, inclusiv la Târgoviște.
Astăzi, omul care lovea cu pasiune și entuziasm în butoaie și alte instrumente de percuție nu tocmai comune, lovește în tobele trupei Charm Band, trupă care timp de câteva luni pe an cântă „Joia la Tower’s”. Pune multă pasiune în meseria de profesor și asta se vede în performanțele elevilor lui. Se bucură de fiecare ritm și trăiește împlinirea profesională alături de elevii Liceului de Artă.