Istoria ne povestește despre cum a fost și ne avertizează despre cum ar putea fi. Dar astăzi oamenii nu mai au răbdare nici măcar să asculte povești, dară să le mai și descâlcească morala. Am găsit însă omul care a ascultat un milion de povești, care-a cercetat nenumărate fapte și care a întors țara pe dos pentru a găsi cel mai adânc punct al rădăcinilor lui. Prof. Univ. Dr. Hab. Silviu Miloiu este unul dintre cei mai apreciați cercetători ai Cetății. În prezent este profesor al Universității „Valahia”, dar și Președinte al Asociației Române pentru Studii Baltice și Nordice și Director la Centrul de Cercetare a Istoriei și Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu”.
„Istoria este o pasiune pe care o am dintotdeauna. Pe de o parte, însușită din familie, iar pe de altă parte, de la școală unde am avut o profesoară pasionată. Întotdeauna mi-a plăcut să studiez, să cercetez.”
Pentru că își dorește să afle cât mai mult în cât mai multe detalii, profesorul de istorie a întors pe dos toate colțurile României ca să afle cât mai multe despre cine am fost și cât de relevanți suntem. Astăzi ne-am simțit de parcă am fi plecat și noi cu el în călătoria aceasta permanentă în timp.
„Am încercat să vizitez cât mai mult, să percep cât mai mult din istorie!”
Am aflat că Transilvania este regiunea care a reușit să conserve cel mai bine istoria și că multe dintre celelalte regiuni, inclusiv zona Cetății, au ales să-și distribuie resursele în alte direcții. Sunt multe locuri care n-au putut decât să dezamăgească un om atât de pasionat de istorie, dar e și bucuros că oamenii încep, tot mai mult, să priceapă cât de importantă este istoria.
Profesorul Silviu Miloiu vorbește cu dragoste și pasiune despre România, despre norocul pe care l-am avut să ne naștem într-o țară atât de diversă, de complexă, de fascinantă. Ne îndeamnă să-i urmăm pașii printre monumentele vechi și ruine, dar ne sfătuiește să lăsăm de-o parte recomandările google sau ghidul turistic și să-ntrebăm oamenii despre istoria de lângă ei.
Curând profesorul va strânge și-o mână de povești și le va așeza într-o carte care să ne facă să ne conectăm cu trecutul, o carte care să ne spună povești frumoase și să ne dea informații suficiente cât să ne învățăm lecțiile de la trecut.
Pe Profesorul Silviu Miloiu îl puteți găsi și în paginile de Cultură din Gazeta Dâmboviței.
Pictorul Mihai Șerbănescu a venit la podcastul Oamenii Cetății, cu Gabriel Cristache, într-o discuție despre artă și spiritualitate.