În 1941, la Teiş, pe locul în care acum se află unitatea militară a funcţionat un lagăr internat pentru evreii din judeţele Dâmboviţa şi Prahova. 1219 persoane evrei, ulterior legionari şi comunişti au fost internaţi aici, patru persoane decedând în timpul concentrării. Acestea sunt datele seci despre componenta dâmboviţeană a holocaustului european.
Dincolo de ele au râmas, însă, mărturii emoţionante ale unuia dintre evreii ploieşteni internaţi aici – Eliahu (Ilie) Paizer, unchiul dâmboviţencei prin adopţie, profesor Edith Konigsber. Povestea lagărului este spusă ori de câte ori cineva vrea să o afle Edit Konigsberg sperând că Holocaustul nu va fi dat uitării şi nici repetat „În 1941, a fost bombardatã o rafinărie din Ploieşti. Acesta a fost pretextul, noi locuind atunci la Ploieşti, a fost pretextul sã ridice toţi bãrbaţii cu vârste între 16 şi 60 de ani şi să-i poarte 50 de kilometri, până la Târgovişte, pe jos. Sigur, gărzile care păzeau convoiul se schimbau din când în când, dar oamenii au fost obligaţi să meargă pe jos fără să aibă voie să ia cu ei ceva. Au fost ridicaţi atunci, într-o noapte, tatăl meu şi doi dintre fraţii lui, unchii mei.”, a povestit în urmă cu câțiva ani, Edit Konigsberg. Cei internați au fost obligați, ca la eliberare, să nu se mai întoarcă în regiunea petroliferă.
Eliahu, unul dintre cei doi unchi, a lăsat moştenire nepoatei sale, pe lângă poveştile spuse la întoarcerea din lagăr şi un carneţel cu 34 de schiţe realizate în timpul concentrării. Schiţele au fost aprobate de conducerea lagărului care a semnat de bun pe ultima filă: „Văzută de comandatul lagărului Teiş, Târgovişte, 6 dec. 1941”.
Carnetul este un reportaj în imagini al lagărului târgoviştean, dublat de o mărturie scrisă, „Cântecul barăcii”, apărută în 1969, în Israel, în limba română. Eliahu reuşise să fugă din ţară, iar cu ajutorul Cenaclului Literar „Menora” din Ierusalim şi-a publicat cartea pe pământ sfânt. A trimis un exemplar şi familiei ca amintire a modului în care au fost trataţi evreii. Mărturia lui Paizer este cu atât mai emoţionantă cu cât râdurile scrise sunt pline de o fină ironie, umorul fiind, se pare, cel care i-a salvat de la moartea psihică pe cei internaţi. Cartea este prefaţată de istoriograful evreu Israel Bar-Avi şi poartă o dedicaţie a autorului: „Camarazilor mei de suferinţă din lagărul Teiş – Târgovişte”. Între rândurile ei, se regăseşte şi imnul internaţilor de la Teiş, „Cântecul barăcii” scris de acelaşi Eliahu Paizer şi cântat seară de seară în lagărul de la Teiș.
