You are currently viewing Clubul de Karting Electric Târgovişte caută sponsori pentru a putea participa în continuare la competiții

Clubul de Karting Electric Târgovişte caută sponsori pentru a putea participa în continuare la competiții

Ştiţi care este vârsta celui mai mic pilot licenţiat de karting electric, şi care participă şi la concursuri? Doar şase ani, şi a început kartingul de la cinci şi am plăcerea să-l văd la fiecare competiţie naţională.

Mă numesc Ovidiu Andrei şi sunt preşedintele Asociaţiei Clubul de Karting Electric Târgovişte, club sportiv pasionat aducerii kartingului electric în atenţia publicului dâmboviţean şi nu numai.

Kartingul electric este relativ nou în competiţii, dar câștigă tracţiune, mai ales datorită impactului lor extrem de scăzut asupra mediului și, bineînțeles, nevoii globale de tranziție la energie regenerabilă şi sustenabilă. Emisii zero cu baterii ce se încarcă cu ajutorul panourilor fotovoltaice prezente la fiecare competiţie.

Este un sport care atrage un public numeros și va fi disciplină olimpică începând cu 2024. Aceste competiții la nivel naţional sunt sancționate de FRAS și FIA și sunt cronometrate și supravegheate de oficiali FRAS.

Până acum am participat la patru etape ale sezonului 2022, o nouă etapă urmând să se desfăşoare la Mangalia in septembrie. Paul Andrei, un pilot de kart electric în vârstă de 7 ani, se antrenează în fiecare săptămână la baza Titi Aur pentru pregătire fizică și tehnică temeinică, dorindu-şi să fie cel mai bun. La ultima competiţie desfăşurată la București, a ocupat un binemeritat loc 4 iar competiția a fost live pe Facebook si Youtube FRAS, avand parte si de comentator sportiv.

Clubul are nevoie de sponsorizare pentru a putea funcţiona şi evolua şi suntem în căutare de sponsori pentru sezonul competițional 2023.

Însă putem şi noi oferi ceva în schimb, pe lângă importantele mulţumiri şi recunoștință. Suntem în plină eră socio-tehnică, aşadar putem promova identitatea companiei dvs. prin mai multe metode pe care le avem la dispoziţie, printre care enumerăm paginile sociale, sit web, clipuri video, precum şi metode clasice ca afişarea de logo pe bannere ce vor fi afişate la competiţii, pe kartul pilotului clubului, pe combinezonul şi pe casca acestuia. Suntem desigur deschişi şi la alte metode de promovare dacă ne prezentaţi altele.

Asociaţa Clubul de Karting Electric Târgovişte

 

Distribuie: