You are currently viewing Tristețile unui Palat în stil neoromânesc

Tristețile unui Palat în stil neoromânesc

Sunt deja ani buni de când se discută în orașul Târgoviște despre necesitatea demarării lucrărilor de restaurare pentru monumentul istoric Poșta veche, operă a arhitectului Alexandre Clavel, aflat în proprietatea Companiei Naționale Poșta Română. Nu s-a făcut niciun demers până în acest moment. Clădirea are o istorie interesantă, legată de doi dintre primarii orașului Târgoviște: Lazăr Petrescu și Constantin Carabella.

Primele demersuri pentru construirea unul local telegrafo-poștal în Târgoviște au avut loc în anul 1898, când Direcțiunea Generală a Telegrafelor și Poștelor din subordinea Ministerului de Interne a trimis o adresă către Primăria Târgoviște în care preciza că, la fel cum au procedat și alte localități din țară, să găsească un teren bun situat în centrul orașului spre a-l dona Direcțiunii. (Detalii) Necesarul de teren era de 1200 de metri pătrați, însă măsurătorile făcute la locul în cauză au arătat o suprafață de numai 893 de metri pătrați. 

Actul de Donațiune se va încheia abia în anul 18 februarie 1906 când se reiau discuțiile pe această temă la decizia Direcțiunii de a construi în acel an mai multe oficii în țară. Primarul de atunci era Constantin Carabella. În actul de donație apare specificat: „Această donațiune se face cu condițiunea ca Direcțiunea Generală a telegrafelor și Poștelor să înceapă în vara anului corent 1906, a construi pe acest loc, localul palatului telegrafo-poștal din acest oraș.” Și cu adevărat noua clădire a înfrumusețat orașul, arhitectul Alexandre Clavel concepând un impunător Palat în stil neoromânesc cu fațadă din cărămidă roșie, decorat cu brâu și cu ancadramente de piatră la uși și la ferestre. 

CITEȘTE MAI MULT pe https://turnul-cetatii.ro/

Distribuie: