Diana Ivăncescu: „În mine se află microbul performanței!”

Diana Ivăncescu are 23 de ani, iar în 10 dintre aceștia a făcut performanță în atletism. Astăzi nu mai participă constant la competiții, însă determinarea și hotărârea ard la fel în ochii ei. Acum vorbește ca un campion desăvârșit care-și dorește să-i sprijine pe cei ce sunt la început.

Am vorbit cu mulți sportivi, iar Diana nu-i nici prima și nici ultima care-mi vorbește despre lipsurile din sistem, despre indiferența autorităților față de oamenii ce aduc necontenit în România sute de medalii de aur. Diana vorbește cu furie și dezamăgire despre faptul că astăzi, copiii care vor să facă atletism, n-au un loc special în care să alerge în oraș, n-au vestiare și n-au sprijin pentru a face performanță: „Ei nu mai au nimic!” Despre banii necesari pentru deplasări la competiții sau echipamente nici nu mai are rost să aducem vorba.

Din fericire, Diana nu e dispusă să renunțe. Vrea să devină profesor de sport și își dorește să facă ceva bun pentru cei care doresc să facă performanță.

Că tot vorbeam despre cât de puțin e susținut sportul la noi, pe tine ce te motivează să-ți mai dorești încă să faci performanță?

În mine se află „microbul” performanței din anii de muncă fără de care nu pot să trăiesc. Cu toate că s-au împlinit doi ani de când m-am retras din Clubul Sportiv Târgoviște unde am realizat adevărata performanță, am hotărât să merg mai departe luându-mi transferul către un club privat din București lângă care îmi continui activitatea.

De ce crezi tu că se investește atât de puțin în sport? In Romania, in general.

În general, la noi nu investesc în sporturile individuale. Cu părere de rău o spun, dar dacă nu e sport de echipă, unde profiturile vin și sunt încasări, nu are rost să argumente. Se știe bine care sunt câștigurile sporturilor de echipă și care nu sunt la cele individuale. Și aici nu ma refer doar la atletism.

Dacă ai putea tu să schimbi sistemul astăzi, de una singură, care ar fi primul lucru pe care l-ai schimba în sport?

Aș începe prin a le oferi condiții sportivilor – oricărei ramuri sportive – pentru a-i motiva. După trecem și la performanță. Și începem cu începutul, căci fără un loc, vestiar, sală, teren și așa mai departe nu poți trece la treabă. Fără echipamentul adecvat, la fel. Fără antrenori, doctori, kinetoterapeuți, psihologi, oameni competenți și cu experiență, nu se poate, căci ele vin într-o strânsă legătură. Fără cele enumerate este foarte greu în zilele noastre să mai poți aduce sportivi către o ramură individuală, dară să-l mai ți și pentru performanță. Cauzele de schimbat sunt mult mai multe dar păcat că doar se discută despre ele. Știu! Este trist, dar, din nou, adevărat!

Care-i acum cel mai mare vis al tău ?

Visul meu este despre destin. Consider că nimic nu mi-a fost întâmplător! De la ziua în care am pășit în atletism, până la ziua în care am schimbat activitatea, dorința mi-a rămas aceeași. Voi intra în sistem în cel mai scurt timp pentru că asta simt că trebuie să fac.