You are currently viewing Doi târgovișteni dezvoltă prima aplicație pentru transportul public din municipiu

Doi târgovișteni dezvoltă prima aplicație pentru transportul public din municipiu

O versiune beta a aplicației de mobil „Transport Public Urban Municipiul Târgoviște”, a fost lansată, de curând, de către doi târgovișteni care vor să încurajeze folosirea mijloacelor de transport în comun. Aplicația poate fi folosită gratuit de către cei interesați.

Mihai Cosmin, expert GIS și Costin Lupașcu, dezvoltator software au plecat în proiectul lor de la date publice care au putut fi găsite în mediul online și care stau la baza aplicației. Proiectul este unul fără implicarea autorităților, la acest moment.

“Având în vedere că nu am preluat în mod oficial datele privind traseele sau intervalele orare, am încercat să introducem în aplicație tot ceea ce am avut la dispoziție, motiv pentru care pot apărea inadvertențe pe care aș dori să ni le semnalați, iar în măsura timpului disponibil, vom încerca corectarea acestora. Nu există rutele și stațiile până la Dâmbovița Mall și până la Complexul de Natație, însă vor fi adăugate ulterior.

Va rugăm trimiteți feedback astfel încât, cu ajutorul dumneavoastră, să putem dezvolta aplicația”. este apelul dezvoltatorilor către târgoviștenii care folosesc transportul în comun. De asemenea aceștia așteaptă și suportul autorităților locale pentru o variantă finală a aplicației.

Linkul de descărcare este http://188.165.230.68/WebNukkonDescargas/com_geogismap_rutetgv_apk?fbclid=IwAR2SF8J5LxF0NfaAtnlnqJpfGHhq17ejgY_yMx8lL92TDP1ip98G2K8uMG0

Aplicația nefiind, la acest moment, pe Google Play, trebuie acordate în telefon permisiuni de instalare aplicații 3rd party.

 

 

Distribuie: