Foto: Iorgu și Zoie Lăzărescu, alături de familiile Niculache și Panaitescu

Doamna prof. Catrinel Lăzărescu Tănase este nepoata negustorului târgoviștean Iorgu Lăzărescu, personalitate de seamă din Târgoviștea veacului al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea. Datorită documentelor păstrate în familie, dar și prețioaselor amintiri pe care le deține, doamna Catrinel Tănase-Lăzărescu ne oferă aceste prețioase mărturii din Târgoviștea de altădată, publicate de Iulia Ghercă în turnul-cetății.ro. 

Străbat cu gândul străzile pe care le-au parcurs pașii mei de copil și adolescentă, oprindu-mă cu precădere la Centrul Vechi, „Târgul Dinlăuntru”, fosta stradă a Libertății – 30 Decembrie, aflată în imediata apropiere a casei noastre.

Pornesc de la prăvălia cu coloniale a familiei Ceanacas (demolată) vis-a-vis de Biserica Târgului, în apropierea Telefoanelor, transformată după naționalizare în brutărie.

Acolo, în anii ’50 mama mă trimitea cu un mic dreptunghi de hârtie în mână, desprins din cartela de pâine, bon ce reprezenta rația zilnică. Cumpăram o pâine rotundă, neagră, din care nu mă puteam abține să nu ciugulesc din ea până acasă.

Urma casa cu etaj și geamlâc a familiei lui Aurică Pielaru (așa-l numea bunicu’ – nu știu dacă era numele adevărat sau poreclă). La parter, cu ieșire în stradă avea un magazin de fierărie.

Familia lui Aurică era foarte bună prietenă cu bunicii mei și pentru faptul că le erau nași de cununie. Mă duceam destul de des la ei, fiind foarte aproape de casă. Intram în curte și, pe lateralul clădirii, în stânga, se afla o ușă străjuită de două ghivece mari cu leandri (simt și acum mirosul lor ușor amărui) și o scăriță – mi se părea primejdioasă la vârsta aceea, o urcam cu teamă, care ducea la etaj. Acolo eram întâmpinată cu multă dragoste de cele două fiice ale sale, adevărate domnișoare, și de către soția lui Aurică. Mă pupau, mă răsfățau, tratându-mă cu prăjituri sau bomboane, după care plecam acasă tare voioasă.

Dând colțul, încadrându-mă pe partea dreaptă a Centrului vechi, imediat mă întâmpina librăria profesorului de română și a scriitorului Ion Calboreanu. Ne-a lăsat peste veacuri poezii, epigrame și un volum al cărui titlu ne îndeamnă la visare: „Lumea între nisip și stele”, apărut la Târgoviște în anul 1935.

Scriitorul Ion Calboreanu este pomenit de George Călinescu în monumentala sa „Istorie a Literaturii Române”.

A fost un fervent animator cultural, susținând conferințe bine documentate sau invitând mari scriitori să le susțină în cadrul Universității Populare înființată la Târgoviște la 18 februarie 1940, care funcționa în sala de spectacole a „Sălii de Arme”. Soția sa a fost profesoara mea de fizică la Liceul „Carabella”.

Soții Calboreanu erau prieteni de familie cu fratele mamei, Dumitru Ștefănescu – secretar al Prefecturii, și cu soția sa, Mariana, profesoară la Liceul Industrial. Alături de Maria Dumitrescu, profesoară și ea la același liceu, petreceau destul de des, mai ales toamna, la via bunicului meu din Valea Voievozilor.

Locuiau pe partea dreaptă a bulevardului, la etajul unei frumoase vile, parterul fiind ocupat de familia profesorului de matematică Ionescu Cornel, fost inspector general al Inspectoratului Școlar Dâmbovița. Au avut doi copii: Ioana (Alba – Albișoara), căsătorită Sima (având doi copii) și Vlad. Ambii au urmat cursurile Facultății de Arhitectură. După Revoluție am întâlnit-o pe Alba pe strada Negustori din București, unde avea un magazin de antichități la parterul unei case naționalizate. Vlad a avut, la un moment dat, un atelier de proiectare-arhitectură în Piața Romană. A fost căsătorit cu fiica pictorului Pacea și actualmente locuiește la Mogoșoaia. Soții Calboreanu sunt înmormântați la Cimitirul Central.

Lângă librăria scriitorului Ion Calboreanu se afla Agenția de voiaj CFR, urmată de o drogherie și de un salon de coafură. Traversând strada care mergea paralel cu Grădina Publică, în care se afla cândva un chioșc ca cel din Cișmigiu unde concerta „muzica militară”, pe colț exista o clădire care, în tinerețea mea, adăpostea la parter Agenția CEC. Așa cum relatează Lăzărică Petrescu în memoriile sale, a fost „Casa și prăvălia Răducanu Tomescu, fostă Hariton Tomescu” (a fost naționalizată și apoi demolată), „la parter se aflau CEC-ul și magazinul Elegant. Răducanu Stănescu, zis „Abagiul” era mare comerciant de abale, postavuri și moștenise acest comerț de la soția sa, Maria, născută Nicolciu Stoianovici, un dalmat căsătorit la rândul lui cu o fată a lui Ioniță Tudorăchescu, este trecut între ctitorii Bisericii Lemnului. Aceste case – prăvălii, probabil că le deținea de la boierii Văcărești. Vechimea lor trece de 200 de ani și sunt casele despre care vorbește Ion Ghica în Scrisorile sale.” O vreme, la etaj a locuit Nuți Furcoi, de profesie educatoare, care avea doi băieți. Fostul ei soț, învățător de meserie, domnul Furcoi a fost cândva primarul orașului. Nuți făcea parte din echipa de teatru a domnului Vasiliu, la Casa de Cultură și a intepretat mai multe roluri, printre care și pe cel al Mizei din “Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu. După clădirea în care se aflau Agenția CEC și magazinul Elegant urma prăvălia în care se vindeau blănuri de lux executate pe comandă, a negustorului Alexandru Panaitescu. Acesta, împreună cu soția sa, Lenuța, erau finii de cununie ai bunicilor mei. Păstrez multe fotografii cu scene petrecute în excursii sau reuniuni familiale cu aceștia. Lenuța era de profesie educatoare. În fundul prăvăliei se afla o ușă care ducea în curtea casei lor, vecină cu cea a lui Cezar Spineanu, fruntaș țărănist din perioada antebelică.

Unde duc restul pașilor profesorului Catrinel Lăzărescu Tănase puteți citi AICI