You are currently viewing Amer1knu, crescut în galeria Rapid, despre granița dintre pasiune și huliganism pe stadion

Amer1knu, crescut în galeria Rapid, despre granița dintre pasiune și huliganism pe stadion

Colegul nostru de la Gazeta Dâmboviței, Bogdan Gheorghe sau Amer1knu așa cum îl știu târgoviștenii, a crescut în galeria din Giulești și s-a maturizat pe ritmurile cântecelor de pe stadion. Pasiunea lui pentru sport și dragostea pentru echipa Rapid nu mai sunt secrete pentru oamenii cetății. Într-una dintre edițiile Podcastului nostru i-a povestit Crinei despre cum a ajuns să se îndrăgostească de atmosfera de pe stadion, însă astăzi am vrut să discutăm puțin mai serios cu Bogdan.

Pentru că oamenii au impresia că stadionul este un loc periculos, plin de violență, am vrut să stăm de vorbă cu un târgoviștean care a trăit doar printre sunete de tobe și cântece menite să motiveze echipele de fotbal.

Ești ultras de peste 24 de ani și ai luat parte la evenimente de tot felul. Își merită oamenii din peluză titulatura de „huligani”?

În niciun caz! Nu orice ultras poate fi denumit huligan. În opinia mea, un ultras poate deveni huligan în anumite situații. Și în trafic poți fi disciplinat și să apară un idiot care să te provoace, care să te facă inevitabil să-i răspunzi, oricât de calm ai fi. Acest fenomen, huliganism, a apărut în Anglia, în secolul XIX, acolo unde există primele echipe de fotbal din lume. Susținătorii echipelor ajungeau la rivalități, care se consumau pe străzi, tulburând ordinea și liniștea publică, prin devastări, lupte și alte elemente specifice. Ultrasul este un susținător mai special al unei echipe de fotbal, care e dispus să facă multe sacrificii pentru favoriți, făcând de cele mai multe ori parte din brigăzi organizate, care alcătuiesc o galerie și funcționează după reguli nescrise.

Crezi că o mare parte din motivația unei echipe pe teren vine din munca și implicarea galeriei? Ar mai fi meciurile la fel fără tobe și cântece ?

Categoric! Fotbalul fără suporteri ar fi egal cu zero! Un meci de fotbal cu tribunele goale, ar fi ca un antrenament, facând o paranteză, echipele mari au uneori public și la antrenamente! Îmi aduc de hidoasa perioadă din timpul așa zisei pandemii…

Publicul te împinge de la spate, îți oferă încredere și creează atmosferă, aducând un mare plus de adrenalină! Pentru mulți a devenit un mod de viață și nu pot trăi fără a merge pe stadion să încurajeze echipa! Alții, din diferite motive stau acasă și urmăresc la televizor, dar mulți din aceștia se manifestă că și cum ar fi pe stadion. Nu oricine poate înțelege asta, de unde și vorba că „22 de proști aleargă după o minge”…Fotbalul înseamnă mult mai mult de atăt! Înseamnă inteligență, strategie, muncă, pasiune dar și un mod de a-ți câștiga existența, dacă ești pe gazon sau lângă el. E mult de dezbătut pe subiect…

 S-a dus vorba că stadionul nu e tocmai un loc sigur din cauza conflictelor frecvente dintre jandarmi și galerie. Ți-ai lua băiețelul cu tine pe stadion încă de mic? Ți-ar plăcea să îți calce pe urme ?

Stadionul poate deveni un loc nesigur dacă mergi cu copilul în sectorul uni galerii care poate avea conflicte cu forțele de ordine. Metodele forțelor de ordine de multe ori sunt primitive, neținând cont de absolut nimic. Eu am fost lovit la un meci Dinamo – Rapid, pe Arena Națională, undeva prin 2013, de mai mulți jamdarmi, care nu țineau cont de faptul că nu am provocat nimic, dându-mi cu materialele din dotare în cap, de mai multe ori, fiindu-mi pusă viața în pericol! Pentru abuzurile făcute de ei, nu există lege…Am văzut femei, copii, bătrâni gazați, fără niciun fel de reținere. Peluza unui stadion poate fi o zonă de risc, mai ales în deplasare. În Giulești nu au fost probleme, acolo putând fi observați și copii, mai mici sau mai mari, oameni în vârstă. Da! Îmi voi lua copilul în peluză atunci când voi considera că e destul de mare. Ca va fi ultras sau nu, va fi alegerea lui, dar sigur va fi rapidist. Azi a împlinit un anișor.

În încheiere, știu că vor fi iar voci care vor spune că de ce sunt rapidist ca târgoviștean, dar e un drum pe care l-am ales la 12 ani și nu pot face parte din două galerii. Chindia rămâne echipa orașului meu, le urez succes de fiecare dată, dar Rapid e aerul pe care-l respir, e sângele vișiniu care-mi curge-n vene!

Așadar, bătutul în tobe, cântatul din toate puterile pentru a-ți motiva echipa și-un stindard pe tricou nu te fac huligan.

Redactor Claudia F. BADEA

 

Distibuie