You are currently viewing Fetele de 10! Cine sunt domnișoarele care au trecut examenul maturității cu notă maximă

Fetele de 10! Cine sunt domnișoarele care au trecut examenul maturității cu notă maximă

Copiii Cetății au făcut mereu performanță în multe domenii, iar noi ne-am bucurat mereu să-i promovăm. Astăzi vorbim despre absolvenții de 10 ai Examenului de Bacalaureat.

Andra Alexia Mihai este absolventă a Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște. Nu pot spune că a fost foarte dificil. Mă așteptam să obțin rezultate bune deoarece eram conștientă de faptul că muncisem și învățasem mult, dar nota obținută m-a luat totuși prin surprindere. O surpriză minunată!” Alexia este pasionată de matematică și își dorește să devină programator. Acum se pregătește pentru admiterea la Universitatea Politehnică din București. Celor care vor trece și anul viitor prin emoțiile ei le spune că „este în regulă să nu se simtă suficient de motivați, că este complet normal. Deseori, am simțit lipsa motivației și am încercat să lucrez chiar și atunci, dar fără să mă extenuez, fără să-mi refuz pauze esențiale și fără să las aceste momente să mă descurajeze. În plus, i-aș sfătui să nu se lase copleșiți de examen, să nu îl privească ca pe o probă care le va hotărî definitiv viitorul și să nu considere că rezultatul obținut îi definește sau că le va distruge oportunitățile de a avea parte de succes în domeniul ales.”

Maria Neaga este absolventă a Colegiului Național Vladimir Streinu din Găești. „Secretul reușitei mele este munca asiduă. Am preferat să îmi elaborez fiecare eseu pe cont propriu pentru a reține mult mai ușor și să mă focusez doar pe studiu, fără a fi distrasă de diferite tentații precum telefonul.”, a declarat Maria pentru vorbepesleau.ro. Visul Mariei este să devină un psiholog de succes și speră să aibă oportunitatea de a pleca în străinătate pentru a profesa.

Antonia Tudor este absolventă a Colegiului Național Nicolae Titulescu din Pucioasa.A fost destul de greu, din cauza emoțiilor care au fost prezente în această perioadă a examenului. Totuși, pregătirea în acest sens nu mi s-a părut foarte greoaie, deoarece am fost întotdeauna o persoană ce a învățat constant și nu am simțit o presiune foarte mare în a aprofunda informații deja cunoscute.” Antonia este pasionată de matematică și de economie și, deși nu este sigură ce meserie își dorește pentru viitor este pregătită să muncească din greu și să descopere lumea pas cu pas. Viitorilor absolvenți Antonia le recomandă „să aibă încredere în ei indiferent de situație. Să învețe pentru a-și mulțumi propria persoană, cu gândul la viitorul lor și la dezvoltarea lor personală, nu din obligație sau pentru a face pe plac altcuiva.”

Fetele au muncit mult pentru reușita lor și, deși notele de la școală nu ne definesc ca și oameni, prin 10 de la BAC ele au demonstrat seriozitate, motivare, perseverență, ambiție și o dorință puternică de a face ceva frumos și util în viață.

 

Distribuie: