You are currently viewing Victor Bucuroiu i-a informat pe petrecăreții de la Neversea și Untold despre pericolele consumului de droguri

Victor Bucuroiu i-a informat pe petrecăreții de la Neversea și Untold despre pericolele consumului de droguri

Târgoviștenii îl știu din teren de la activități de informare a copiilor, adolescenților, părinților sau vârstnicilor pentru descurajarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță. Agentul șef principal de poliție, Victor Bucuroiu a fost unul din cei 10 polițiști români din echipă pe care Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității a contat la cele mai mari festivaluri din România: Neversea și Untold, alături de colegii de la IPJ Cluj și IPJ Constanța.

“În luna iulie am fost ales de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității să fac parte din echipa care se va deplasa la Festivalul Neversea, unde am desfășurat activități pe linia prevenirii consumului de droguri. Datorită activității desfășurate acolo am fost ales să merg și la Festivalul UNTOLD. Dacă ar fi să compar cele două festivaluri, oamenii cu care am interacționat la UNTOLD au fost mai prietenoși, mai empatici. Au acceptat informațiile transmise de noi, ne-au pus întrebări. Ne-au întrebat despre consecințele consumului de droguri, care sunt prevederile legale li tot ceea ce înseamnă pe această linie legat de trafic, de consum, de ceea ce face poliția. Foarte mulți au fost încântați de prezența noastră. Au apreciat tot ceea ce am făcut acolo venind foarte mulți la standul pe care colegii de la IPJ Cluj l-au amenajat în parcul centra unde s-a desfășurat festivalul. Toți cei cu care am discutat, am interacționat au întrebat de ce poliția a venit, care e rostul lor, cu ce putem să-i ajutăm. Oferindu-le informațiile necesare, îndrumându-i să apeleze cu încredere la colegii noștri de la poliția Cluj și din Poliția Română. Am fost surprins. Este prima dată când particip la astfel de festivaluri, de activități de amploare de genul acesta. Pentru mine a fost o bucurie. Am învățat foarte multe lucruri. Am apreciat reacțiile pozitive ale celor care au fost alături de noi și am încercat să-i conving pe cei care aveau oarece rețineri față de noi, sau o anumită atitudine de lasă-mă că nu mă poți ajuta cu nimic, încercând să-i determin să accepte că le vrem binele, că suntem alături de ei, că ceea ce facem noi mai târziu va avea rezultate.

Au fost și tineri și bătrâni, de toate vârstele. Cei mai încântați erau copiii care ne-au întrebat, au fost bucuroși de materialele oferite, baloane, stickere. Și chiar am discutat cu ei și pe partea de educație rutieră. I-am îndemnat să îi roage pe părinți să nu consume alcool în astfel de activități sau substanțe interzise. Să înțeleagă că au o familie și că fiecare dintre ei are nevoie de celălalt. Cam 95% dintre persoanele cu care am interacționat au fost deschise și am discutat. Au fost și cetățeni străini. Chiar au fost plăcut impresionați că Poliția Română desfășoară astfel de activități la un astfel de festival.

Munca de prevenire înseamnă o muncă permanentă, continuă. Trebuie să fii alături de cetățean, să-l ajuți, să-i explici, să-ș determini ca singur să-și ia anumite măsuri de protecție și să înțeleagă că dacă nu acceptă informațiile care le oferim noi oricând pot deveni victime sau autori a unei astfel de acțiuni.” a povestit Victor Bucuroiu despre experiența participării la cele două festivaluri

Victor Bucuroiu este agent șef principal de poliție în cadrul IPJ Dâmbovița, iar din 2015 își desfășoară activitatea în cadrul  Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Numele său este legat de proiecte precum „Dincolo de aparențe”, „Împreună putem schimba lumea” și „Atenție! E viața ta!”.

 

Distribuie: