You are currently viewing Aurelian Faur: „Vreau să fiu real, deși se vinde falsul. Voi cânta cât mă ține vocea”

Aurelian Faur: „Vreau să fiu real, deși se vinde falsul. Voi cânta cât mă ține vocea”

Faur, cum i se spune, are muzica în sânge. Tatăl său, Viorel Faur, a fost un interpret apreciat, participant și câștigător la „Steaua fără nume”. Nu și-a încurajat băiatul în muzică, dar peste ani Aurelian a ajuns și el la cea mai cunoscută emisiune de talente – Vocea României. Nu are studii sau cursuri de profil, dar cântă deja de 15 ani în diverse band-uri și primește aprecierea oamenilor ca pe un premiu.

„Mă hrănesc cu aplauzele oamenilor, mă încarc din zâmbetele lor”

Face lumea să se simtă bine la evenimente, descriindu-se ca „solist vocal dinamic, carismatic, altruist”. Îi place să cânte coveruri, îl are ca idol pe Tom Jones și își dorește propriile piese. Nu are studii muzicale, dar compensează cu talent și o ureche muzicală pe care a dezvoltat-o cântând cu diferite band-uri, de la vârsta de 23 de ani. A început cu Hardton, a cântat și cu trupa Liric, iar de 8 ani cu Focus Band. „Mă hrănesc cu aplauzele oamenilor, mă încarc din zâmbetele lor” spune tânărul de 38 de ani despre satisfacțiile pe care i le-a adus muzica, dincolo de cele financiare.
Adaugă acestor satisfacții și experiența de la Vocea României, unde a ajuns în blind-uri. Nu se numără printre cele mai frumoase amintiri, descriind-o ca o experiență extenuantă, cu multe ore de așteptare și un ritm epuizant. Dar este o reușită și își dorește șansa unor evenimente/spectacole mari. Până atunci rămâne la „publicul” său cu zâmbete sincere.

Tot pentru zâmbetul oamenilor lucrează și în jobul de zi cu zi. A absolvit Colegiul de Tehnică Dentară din București, după ce a finalizat studiile liceale la „Petru Cercel”, profil bio-chimie și profesează ca tehnician dentar. Îi place meseria sa și se consideră un om onest, prietenos și ambițios. Consideră că cele două ocupații se completează bine și le va duce în paralel cât se poate de mult, rămânând tributar principiilor sale: „Vreau să fiu real, deși se vinde falsul. Voi cânta cât mă ține vocea”.

Oana Berliba-Soare

Distribuie: