Un vis naște alt vis ne asigură Marian Anton, inginer de profesie. Iar visul său este unul cu putere de a inspira visuri în fiecare dintre noi. A fost fascinat încă din adolescență de alergătorii de cursă lungă, de maratoniști, a cochetat cu crosurile la școală, însă nu ar fi crezut vreodată că va ajunge să alerge la maturitate, la cel mai mare maraton din lume, la New York. Însă când crezi în ele, visurile se împlinesc.

„Pentru mine fiecare maraton a însemnat bucurie”

Această frumoasă nebunie a început la 50 de ani, când, după câteva curse mai mici, a decis să sară curajos etapa de semimaraton și să alerge la primul maraton internațional, la București. A luat decizia în luna aprilie, maratonul era în luna octombrie. A reușit un timp bun de aproximativ 4.20h pentru cei 42,195 km.

Au urmat al doilea maraton internațional tot la București, al treilea la Istanbul – pe care l-a vizat dat fiind că este singurul maraton care se desfășoară pe două continente, al patrulea la București. „Pentru mine fiecare maraton a însemnat bucurie că sunt la start, bucurie că sunt în cursă, bucurie că ajung la linia de sosire”, este secretul în spatele căruia se așează de asemenea o pregătire practică și teoretică cărora Marian Anton le-a acordat interesul necesar, de asemenea o întemeiată pregătire psihică. „Pentru astfel de maratoane trebuie să îndeplinești unele condiții: să ai o inimă foarte bună, să te antrenezi și să ai un psihic bun. Eu mă setez de la start să nu mă prăbușesc, să rezist mai mult decât este cursa”, ne dezvăluie maratonistul amator din Târgoviște.

„Parcă fierbea mulțimea de entuziasm. Nu mai simțeam nicio durere, îți dădea un plus de energie fantastică”

După cele patru maratoane internaționale, ideea de a participa la cel mai mare maraton din lume, cu aproximativ 50 000 de participanți și 2 milioane și jumătate spectatori, a venit cumva firesc, deși la fel de nebunesc pentru mulți din jurul lui. Nu a fost deloc simplu, a necesitat timp, răbdare, bani și voință, însă a reușit. Va detalia totul în cartea la care lucrează. „Mi-am împlinit un vis extraordinar. Am fost impresionat. Este într-adevăr cel mai frumos maraton din lume, dar și cel mai greu pentru mine – cu 5 poduri, 42,195 km, prin toate cartierele New York-ului, un oraș fabulos”. Atmosfera a fost de asemenea copleșitoare. „M-a impresionat întregul traseu, dar cel mai mult vulcanul – o zonă în care efectiv te luau pe sus spectatorii, parcă fierbea mulțimea de entuziasm. Nu mai simțeam nicio durere, îți dădea un plus de energie fantastică”, își amintește târgovișteanul, unul dintre cei 17 români înscriși în cursă – 5 din România (alături de 3 maratoniști din București și 1 din Brașov) și 12 rezidenți.

A adunat în clipe emoții și amintiri pentru o viață. „Un moment cu adevărat emoționant a fost când a trecut o tânără maratonistă din Atlanta pe lângă mine și m-a încurajat în românește. La fel, când am auzit menționarea României când am trecut linia de sosire.” Linia de sosire este răsplata oricărui maratonist, crede el. „Trecerea liniei de sosire îți dă o senzație de plutire și cu cât cursa este mai mare, cu atât senzația este mai puternică. În plus, contează enorm să fie cineva la capăt. Este un motiv să nu te dai bătut, deși ai dureri, picioarele se dilată așa de mult că simți că-ți ies din încălțări (chiar dacă personal respect regula de a purta încălțări cu cel puțin un număr mai mari) iar mintea îți spune să renunți. Trebuie să-ți asculți corpul. Este regula de aur”, ne-a mai împărtășit Marian Anton din experiența și trăirile sale. Nu va renunța să alerge, fiind în fond un stil de viață, însă a decis să se oprească din participarea la maratoane de anvergură. Exemplul său însă va dăinui și sperăm să inspire pe cât mai mulți în a se autodepăși și a lupta pentru visurile lor.

Oana Berliba-Soare