You are currently viewing Soprana Daria Lupu: “M-am născut în teatru, iar muzica face parte din viața mea”

Soprana Daria Lupu: “M-am născut în teatru, iar muzica face parte din viața mea”

„Opera este cea mai înaltă formă de artă, eu cred că este cea mai nobilă dintre arte și este trist că mulți dintre tineri nu știu să asculte acest gen de muzică”, este de părere Daria Lupu, unul dintre tinerii care reprezintă cu cinste Târgoviștea la nivel național și internațional. Are aroape 22 de ani și studiază la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea prof. Georgeta Stoleriu. Nu uită însă că dragostea pentru canto clasic a descoperit-o la Târgoviște, cu ajutorul prof. Mariana Luca, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” și revine de fiecare dată cu drag să cânte acasă. Dar baza în formarea sa artistică este cu siguranță material genetic, tatăl său fiind actorul și regizorul Ștefanis Lupu. „M-am născut în teatru, mergeam de-a bușilea prin teatru, de aceea eu voiam să fiu actriță și, la alegerea profilului la liceu, m-am gândit să merg la Muzică, pentru că ar fi un mare atu să știu să și cânt. Târziu, tocmai în clasa a XI-a, în semestrul al II-lea, am știut că muzica face parte din viața mea și că vreau să cânt. Însă tot ce fac în muzică este legat de actorie. Nu aș putea să cânt fără să interpretez”, ne mărturisește tânăra soprană care a jucat în mai multe piese de teatru când era elevă la Târgoviște.

„Muncesc din răsputeri pentru a crea personajul, pentru a-l interpreta corect, pentru a emoționa publicul”

Actoria a rămas într-un plan secund, dar o bază necesară pentru interpretarea roluri din arii. „Înainte de a începe sudiul unei lucrări muzicale, îmi place să mă documentez despre tot ce ține de perioadă, de gen, despre compozitor, despre lucrarea respectivă, ce caracter are, ce personaj interpretez. Am niște etape pe care le respect: citirea textului – îl interpretez și caut sensul fiecărui cuvânt, solfegiul – cântul pe vocală și în cele din urmă pun textul pe note. Aceasta este tehnica mea de lucru”, ne dezvăluie Daria. În viitor își dorește roluri  Violetta Valery din La Traviata, Anna Bolena, Marguerite din Faust, Leoneora din Forță destinului și crede că perseverența și ambiția o vor duce acolo. „Îmi place să studiez de dimineața până seara. Muncesc din răsputeri pentru a crea personajul, pentru a-l interpreta corect, pentru a emoționa publicul.”

„M-am convins încă o dată că sunt făcută să fac parte din lumea aceasta”

Calitățile sale vocal-interpretative au fost recunoascute la nivel internațional. S-a calificat ca semifinalistă la concursul internațional Voix Nouvelles, ce va avea loc la Paris în iulie 2023. O altă reușită este calificarea la audiția pentru studioul de operă din Paris, între 100 de alte voci. „Acolo m-am convins încă o dată că sunt făcută să fac parte din lumea aceasta. Deși nu am fost acceptată, juriul mi-a apreciat culoarea timbrală și tehnica vocală și au spus că așteaptă să mai cresc în așa fel încât să mi se definitiveze vocea. La femei vocea se maturizează și se definitivează mult mai târziu decât cea a bărbaților”, ne-a explicat Daria Lupu. Dorește să evolueze și are în vedere partituri, roluri care îi depășesc limitele din punct de vedere vocal, de asemenea concursuri naționale și internaionale și masterclass-uri pentru a cunoaște mai multe stiluri de cânt și de a aprofunda studiul.

Cât privește opinia transmisă în debutul acestui material, Daria speră că profesorii de muzică din școli și licee să abordeze altfel orele respective, să-i ducă pe elevi la operă și să-i învețe cum să privească un spectacol, pentru ca aceștia să fie mai deschiși către muzica clasică. O perspectivă frumoasă și realizabilă, să sperăm cât mai curând. Cât despre satisfacțiile pe care i le aduce activitatea sa muzicală: „încerc la fiecare spectacol să transmit și să emoționez. Dacă asta îmi iese, eu sunt foarte fericită”.

Oana Berliba-Soare

Distribuie: