You are currently viewing Principala atracție a Parcului central, Lacul Chindia a fost reumplut

Principala atracție a Parcului central, Lacul Chindia a fost reumplut

Vești bune! Primăria Târgoviște a reușit să convingă Apele Române pentru a interveni în zona de alimentare a Lacului Chindia, unde canalul se colmatase în timp. De astăzi apa reintră la un debit normal în lac din râul Ialomița, care în câteva zile se va umple, asigurând-se un circuit de intrare – ieșire care va permite și oxigenarea corespunzătoare a apei.

În câteva zile vor fi readuse hidrobicicletele și redeschis debarcaderul pentru cei care vor o plimbare pe lac.

Parcul Chindia a fost amenajat  în anul 1970. Cu câteva sute de ani înainte, însă Petru Cercel se hotărâse să aducă apa curentă la Târgoviște de la 5 kilometri, iar aducând apa construiește fântâni arteziene și grădini venețiene așa cum văzuse în Italia. Astfel că din vremea lui Petru Cercel, se cultivau aici mândre grădini „a la italiana”, după tipicul celor la modă în Apus – precum cele ale Luvrului, unde domnul muntean zăbovise la curtea lui Henric al III-lea.

Distribuie: