You are currently viewing Am ieșit la joacă în parcurile Târgoviștei!

Am ieșit la joacă în parcurile Târgoviștei!

Pentru că primăvara dă semne c-ar vrea să rămână, astăzi am decis să ieșim la joacă. Am luat o jucărie să ne țină de urât și am pornit către cel mai apropiat parc. În drum spre locul de joacă ne-am dat seama câte astfel de locuri există în Cetate și cum, ușor-ușor, Municipiul Târgoviște se transformă într-un loc mare de joacă, plin de culoare și tot mai sigur.

Toată lumea știe locurile de joacă din parcurile mari, respectiv Chindia și Parcul Mitropoliei, însă există și multe alte locuri noi și sigure. Cel mai nou loc de joacă este cel din parcul de lângă mall, însă fiecare cartier din Municipiu are cel puțin un loc mare de joacă. Peisajul colorat este completat de locurile de joacă tot mai generoase ale grădinițelor.

Toți ne dorim un loc frumos în care cei mici să se poată bucura de zilele calde și de compania altor copii, dar uităm că ei sunt fericiți cu mai puține lucruri decât am avea noi impresia. Așa, în aventura noastră, am descoperit că un copil se bucură la fel de tare la un parc nou, colorat și plin, ca și la unul gri, fad și cu leagăne vechi.

După ce ne-am distrat copios plimbându-ne dintr-un parc în altul, am decis că orașul nostru este un mare loc de joacă, sigur și colorat, în care copiii pot socializa, pot deprinde abilități importante și pot alerga atât cât își doresc.

https://www.youtube.com/watch?v=FJhf0MK_KCY

Distribuie: