You are currently viewing Arsenie Țiple, artist la 13 ani: „Reacția publicului mă motivează să continui pe drumul muzicii”

Arsenie Țiple, artist la 13 ani: „Reacția publicului mă motivează să continui pe drumul muzicii”

Talent înnăscut, carismă, multă muncă și perseverență sunt elementele principale care au făcut din Arsenie Țiple un artist apreciat de public și de juriile concursurilor de muzică, în ciuda vârstei fragede. Fiul cel mare al artiștilor dâmbovițeni Cristina Dan și Yuriy Tsiple le calcă pe urme cu mândrie și cu dorința de a face o carieră în domeniul muzicii populare.

A început să cânte de pe la vârsta de 3 ani, fiind catalogat de la prima apariție – la serbarea de Crăciun de la grupa mică a grădiniței – ca „mic artist”, pentru că a cântat impecabil. Însă dovada unei urechi muzicale de excepție a venit chiar mai devreme, ne-a împărtășit mama sa, care este și profesor de canto și care l-a remarcat la vârsta de 2 ani când intona perfect diferite sunete din mediul înconjurător. Continuarea a venit firesc, iar de la vârsta de 8 ani studiază muzică populară, chiar dacă muzica ușoară i-a adus debutul la tv, la vârsta de 7 ani și primul premiu important.

Foarte expresiv, el reușește să transmită trăiri și emoții, bucuria sinceră de a cânta, iar publicul rezonează la mesajul său. „Cea mai frumoasă parte în a fi artist este legătura cu publicul, aprecierea oamenilor, să simți că ai ajuat cu ceva, că le-ai dat un strop de energie pozitivă. Pentru că în ziua de azi sunt foarte multe lucruri care ne pot face să fim triști, îngândurați. Iar reacția publicului mă motivează să continui pe drumul muzicii”, spune Arsenie.

Pe scenă e artist. În rest, este elev al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște și un copil care crește frumos, departe de device-uri, bătând mingea cu prietenii și jucându-se cu fratele mai mic. Totuși se bucură când este recunoscut pe stradă sau la școală. „Sunt foarte fericit că am reușit să rămân în mintea lor”. Însă cea mai mare bucurie rămâne, spune el, este aceea de a cânta alături de părinții săi.

„Trăiesc prin muzică”

Cu un repertoriu din diferite zone ale țării, el reușește să atragă nu numai aplauzele publicului, dar și aprecierea juriilor festivalurilor și concursurilor la care participă, adunând în palmares mai multe premii importante.

• Premiul FICCO – Canto popular – Categoria 9-13 ani în valoare de 300€, 2022

• Premiul I – Festivalul-Concurs Național de Muzică Religioasă „BUNA VESTIRE” – ediția a X-a,București,25 martie 2023

• Trofeul Secțiunii MUZICĂ POPULARĂ VOCALĂ – Festivalul Național de Interpretare „Glasul

Valahiei” 2022

• Trofeul Secțiunii – Festivalul Național „CÂNTEC ȘI POVESTE” 2018

• MARELE TROFEUL AL FESTIVALULUI „Tu ești primăvara mea” 2023

• Trofeu – Secțiunea Muzică Populară – Festivalul-Concurs „Stele pe cer” 2023

• Trofeu – Secțiunea Muzică Lăutărească – Festivalul-Concurs „Stele pe cer” 2023

• Marele Trofeu – Festina Spring Edition

• Premiul I – Secțiunea Muzică Populară – Concursul „ART FOR YOU” 2023

• Marele Trofeu – FOLCLOR – Festina Summer Fest 2021

Cel mai important de până acum, pentru el, este premiul FICCO 2022 – Festivalul Internațional de CANTO CEZAR OUATU, ce a avut loc la finalul lunii aprilie, la Ploiești. „Am avut oportunitatea de a cunoaște vedete și de a cânta live cu orchestra populară Flacăra Prahovei piesa cu care am câștigat”, explică mândru micul artist, care perseverență și studiu zilnic urmărește să-și dezvolte talentul, susținut de părinți și profesori. “Îmi doresc să evoluez cât mai mult, să-mi clădesc cariera în cel mai frumos mod posibil pentru că muzica este viața mea. Trăiesc prin muzică, gândul de a merge pe calea muzicii mă liniștește de fiecare dată”, ne mărturisește el.

Oana Berliba-Soare

Distribuie: