You are currently viewing Balerina Denisa Petre urcă Târgoviștea pe podiumurile concursurilor naționale și internaționale de dans

Balerina Denisa Petre urcă Târgoviștea pe podiumurile concursurilor naționale și internaționale de dans

Are aproape 14 ani, dar este un munte de ambiție în pasiunea sa – baletul, pentru care a făcut de mică sacrificii, focusată pe drumul său. Este elevă a Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, studiază pianul la școală și baletul, în paralel, îndrumată de prof. coregraf Daniela Rotari Pătuleanu. Face balet de la 6 ani și a urcat pe podium la toate concursurile la care a participat, inclusiv la cele internaționale, unde a concurat cu elevi de la clase specializate, iar nivelul a fost unul foarte ridicat. Nu o sperie concurența, pentru că muncește cu sârguință zilnic, fiind atentă atât la exerciții, cât și la stilul de viață. Exemplul ei este de evidențiat. La fel și rezultatele.
„Dansa prin casă și își dorea foarte mult să facă balet”, își amintește începutul Adriana Petre, mama ei. Astfel a ajuns în septembrei 2015 la cursurile profesoarei Daniela Rotari Pătuleanu. „Mi-a plăcut din prima. Îmi plăcea de doamna profesoară și ce ne învăța, îmi plăceau dansurile pe care le făceam”, își amintește Denisa.

A făcut balet, dans contemporan, dans liric, dans de caracter și puțin jazz, dar baletul i-a plăcut cel mai mult. Atât de mult încât nu a lipsit niciodată de la antrenamente, nici când a avut unul dintre degetele de la picioare rupt, în urma unei accidentări realizate din neatenție, în timpul unui concurs.

„Atât de mult și-a dorit să danseze că a ascuns că are un deget rupt timp de aproape un an până a cedat piciorul. La radiografie a fost descoperită. I-a fost recomandată pauză 3 luni, dar la cât de pasionată de balet este nu a stat decât o lună în pauză. A avut noroc că se sudase osul”, povestește mama ei.

Mai mult chiar, determinarea ei a făcut-o să îndure luni de zile dureri pentru a sta pe poante. „În momentul în care a trecut de la cipici la poante, luni de zile făcea infecție la unghiuțe, dar ea nu a lipsit de la antrenamente. Mergea și dacă îi era rău, și dacă era răcită”, povestește mama ei.

„Denisa este talentată, pasionată de ceea ce face și studiază mult. Este singura care a rezistat de-a lungul anilor și este elevul care m-a motivat cel mai mult, ca profesor, să țin sus standardul de predare”, ne-a mărturisit profesoara sa de balet, Daniela Rotari Pătuleanu.

Denisa vrea să-și ducă pasiunea ei mai departe și se orientează către liceul de coregrafie din București. „Mi-ar plăcea să dansez pe scene mari, dar aș vrea să ajung și eu la rândul meu profesor coregraf, să lucrez cu copiii și să-i învăț balet”, este ceea ce și-a propus. Știe că nu va fi simplu, dar are atuurile necesare în dorința sa de a reuși: pasiune, determinare, muzicalitate și un cou de pied accentuat. Iar ca rezultate a strâns multe locuri pe podium la concursurile de balet/dans, între care cele mai importante ar fi: locul I la Dance Star Croația 2019, locul II și o bursă de studii la Diamond Dance Cup 2022, 2 locuri I și calificare cu două solo-uri la etapa din Polonia a Campionatul Internațional IDO 2023.

Oana Berliba-Soare 

Distribuie: