Uneori visele se clădesc încă din copilărie când pasiunile întâlnesc și îndrumători pe măsură. Sebastian l-a cunoscut în clasa I pe prof. Ion Ghițeanu de la Palatul Copiilor Târgoviște și a știut că robtica/programarea reprezintă drumul lui. Era prea mic să participe la cursuri, așa că a mai așteptat un an. I-a plăcut și a continuat la cercul de Construcții electronice și robotică timp de aproape 11 ani.
Încurajat de profesorul și părinții săi, a clădit puțin câte puțin la visul de a lucra în Inginerie/Programare. A absolvit Matematică-Informatică la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, apoi Automatică și Calculatoare la Universitatea Politehnică din București și în prezent lucrează la Microsoft, în Estonia, unde lucrează la dezvoltare unui software de securitate. Nu uită însă de unde a plecat: „domnul profesor Ghițeanu ne-a insulat mereu dorința să fim mai buni ca să realizăm ceva” spune cu recunoștință tânărul de 22 de ani.
La Microsoft a ajuns după un internship de trei luni în companie. “Am dat o serie de interviuri și teste, iar după perioada de 3 luni de internship managerul a decis că am avut performanțe destul de bune ca să lucrez pentru ei. Este foarte interesant și foarte frumos. Toți colegii mă susțin, au experiență și învăț multe de la ei”. Îi place în Estonia pentru că este mai civilizată decât România, dar oamenii sunt reci. Are însă o relație bună cu ai săi colegi de muncă și petrec timpul împreună după job, compania oferindu-le posibilitatea de a participa la diferite activități. În acest sens, tânărul târgoviștean a inițiat și un club de robotică pe care îl va deschide săptămâna viitoare, observând interesul colegilor pentru acest domeniu care pe el îl pasionează de mic copil. Încă își mai amintește primul său robot construit, pe când era în clasa a IV-a – Apollo 11 – un robot mini sumo cu care a câștigat un concurs internațional la Orșova.
Un alt moment de reușită a fost câștigarea locului III la concursul internațional infomatrix, în adolescență. Iar apoi, absolvirea facultății a fost un motiv de mândrie pentru el. „Nu e atât de ușor să termini Automatică și Calculatoare. Pentru licență am construit un robot care știe să se orienteze singur într-o încăpere, ca o mașină inteligenta, ca o Tesla, doar că nu știe să se orienteze în exterior, ci numai în interior” explică Sebastian al cărui drum continuă cu muncă și dăruire spre succes.
Oana Berliba-Soare