You are currently viewing Adrian Dumitrescu, fotograful artiștilor plastici din București, în 2022

Adrian Dumitrescu, fotograful artiștilor plastici din București, în 2022

Nu are studii sau cursuri de profil, însă fotografiile lui sunt apreciate și evidențiate frecvent în comunitățile internaționale online de fotografie. Este apreciat și offline, atrăgând colaborări importante, precum cea cu artiștii plastici din București și vizează propriile expoziții de fotografie. Cu un debut inedit și un parcurs în acest domeniu care nu a fost ușor, Adrian poate spune cu mulțumire că face ceea ce-i place, iar dedicarea sa i-a fost răsplătită atât cu apreieri, cât și cu o poveste frumoasă de dragoste.

A descoperit fotografia ca meseriaș în construcții

S-a apucat de fotografie pe când lucra în construcții, în urmă cu 15 ani, ca meseriaș de pus gresie, faianță și marmură. „Când vedeam un model mai frumos, o baie așezată frumos, făceam poze să pot să prezint mai departe ce ajunsesem să lucrez. Apoi am început să fac fotografii cu mama, cu bunica, cu flori, în parc”, își amintește târgovișteanul în vârstă de 41 de ani. În parc, în Parcul Mitropoliei, l-a întâlnit și pe cel care l-a ambiționat să treacă la nivelul următor. „Într-o bună dimineață, la o plimbare în parcul Mitropoliei l-am cunoscut pe Doru Florin, mentorul meu în fotografie. Eram cu camerele la gât și ușor-ușor am intrat în vorbă. Când mi-a arătat fotografii făcute de el, am înțeles care este nivelul meu și m-am oprit din a face poze și în 2-3 ani de zile nu am mai făcut poze. Am strâns bani și mi-am luat prima cameră DSLR”, povestește Adrian Dumitrescu. A intrat astfel în altă etapă. A început să studieze cărți de fotografie și să aplice în practică. Folosește aparate foto mai vechi, cu focalizare manuală, iar talentul și stilul său i-a adus o colaborare importantă – a fost fotograful artiștilor plastici din București, în 2022.

Îi pace să surprindă detalii și așteaptă cu nerăbdare în fiecare an coloristica toamnei. Fotografia îl împlinește sufletește, dar i-a adus în viață și o altfel de împlinire – dragostea. Postările sale au atras interesul celei care avea să devină iubita sa. Este din Bulgaria, iar fotografia i-a adus împreună, după ce ea a văzut pe un grup de facebook postări de-ale lui. Nu știe unde îl va mai duce viața, dar își dorește propriile expoziții de fotografie și este determinat să continue ca autodidact în acest domeniu.

Oana Berliba-Soare

Distribuie: