Se terminase de câțiva ani marele război, iar târgoviștenii aveau nevoie să simtă „joie de vivre” (bucuria de a trăi). În acei ani, entertainmentul se făcea față în față, de oameni care aveau talent și pasiune pentru spectacol. Unul dintre ei era și fostul ceferist, târgovișteanul, Mitică Enăchescu.

„Prin anii ‘50-’60, timp de aproape două decenii poposea adesea în urbea natală un personaj extrem de pitoresc, cu un farmec aparte. Precum trubadurii de odinioară care colindau castelele medievale, Nea Mitică Enăchescu – căci despre el este vorba, își făcea apariția pe neașteptate în casele târgoviștenilor care aveau pian și nu numai, aducând cu el acea „joie de vivre” (bucuria de a trăi) care din păcate lipsește astăzi multor contemporani, unora chiar foarte tineri. Acolo unde nu exista pian se acompania la banjo (mic instrument ca o tobă). Deși depășise cu mult vârsta senectuții fiind născut la sfârșitul veacului al XIX-lea, aducea cu el o neliniște, un freamăt tineresc, un optimism robust, molipsitor, reușind preț de câteva ore să creeze o stare de bine, un strop de bucurie care făcea ca multe dintre gazde să iasă din cenușiul cotidian al acelor vremi. El însuși se considera, citez: „Un trubadur întârziat”, scrie în Turnul Cetății,  Catrinel Lăzărescu Tănase.

Cu o memorie fabuloasă fiind un izvor nesecat de snoave, proverbe, epigrame, pilde ale clasicilor latini sau autohtoni pe care le alterna cu mici povestiri din viața celor pe care i-a cunoscut, Mitică Enăchescu a fost o adevărată vedetă a vremurilor sale, mai multe despre povestea sa AICI „Timpul trece ca părerea/ Omul este un nimic/ Fericirea și averea/ O găsești într-un a…mic.” este una dintre reflecțiile sale rămase încă actuale.