You are currently viewing Premieră pe scena Teatrului Tony Bulandra

Premieră pe scena Teatrului Tony Bulandra

Sâmbătă, 08 aprilie a.c. și duminică, 09 aprilie, pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște vor urca actorii noștri dragi pentru a interpreta o piesă în premieră, o tragedie cunoscută în întreaga lume: Oreste.

  „Fiecare spectacol este un pretext pentru o întâlnire. O întâlnire cu un text excepțional, în primul rând și in al doilea rând cu oameni. Parteneri cu care vom descoperi secretele textului. Ceea ce face ca acest spectacol să fie deosebit este faptul că întâlnirea dintre noi toți pornește de la zero. Totul începe de la zero”, spune 𝗬𝗶𝗮𝗻𝗻𝗶𝘀 𝗣𝗮𝗿𝗮𝘀𝗸𝗲𝘃𝗼𝗽𝗼𝘂𝗹𝗼𝘀, regizorul spectacolului 𝙊𝙧𝙚𝙨𝙩𝙚

Așadar, în acest sfârșit de săptămână vă așteptăm în Sala Mare a Teatrului Cetății, începând cu ora 19:00, să urmărim împreună, cu emoție și sufletul la gură, premiera piesei Oreste, o adaptare a poveștii scrise de către Euripide.

Distribuie: