You are currently viewing De la amintirea unui arțar, la amintiri “La Arțar”

De la amintirea unui arțar, la amintiri “La Arțar”

Deși în acest număr al revistei noastre avem o recomandare de timp liber, am zis că nu strică încă una, pe acest final super de toamnă dâmbovițeană. Nu știu cât e recomandare și cât e un soi de admirație pentru un cuplu de tineri care au ieșit din tipare și au mizat că ușa, scaunul bunicii și foșnetul frunzelor pot atrage clienți. Un soi de resort rural, s-a născut la Contești Dâmbovița, în amintirea unui arțar pe care Daniel Ioniță îl știa din copilărie, dar a cărui tăiere nu a putut-o împiedica. A cumpărat mai târziu terenul sub care arțarul îl primise în copilăria din sat. În numele arțarului sau mai degrabă a amintirilor din copilărie, soția sa Elena a imaginat aici spații pentru cei mici și cei mari, în care se pot organiza diferite evenimente, cu singura condiții ca doritorii să se simtă bine în mijlocul naturii, în căldura unei amintiri din curtea bunicilor, unde mesele erau sub copac la umbră, scaunele nu semănau între ele, dar liniștea și bucuria era așternută peste tot.

Din fericire am nimerit “La Arțar” într-o zi cu două grupuri de copii. Locul nu poate oferi servicii “a la carte”, ci doar pentru grupuri organizate. Cu multă amabilitate am fost serviți, însă, din bunătățile pregătite pentru grupurile de micuți veniți din Prahova și București să se joace și să facă “cocoace” la Contești. Un băiețel simpatic a ținut să ne spună că pâinica lui e în formă de fulg de nea.

Am petrecut două ore extrem de relaxante, deși în jur erau cam 50 de copii. Poate că și joaca lor face parte din farmecul locului. “La Arțar” este o variantă pentru o ieșire, organizată, cu prietenii, sau pentru organizarea unui eveniment pe care îl doriți altfel, în sensul acelui „altfel” în care te uiți în jur și ai impresia că știi locurile!

Distribuie: