You are currently viewing Leul pe care arhitectul Romano De Simon l-a lăsat pe Bulevardul Castanilor

Leul pe care arhitectul Romano De Simon l-a lăsat pe Bulevardul Castanilor

Peste doar trei ani se împlinește un veac de când trecătorii de pe Bulevardul Castanilor pot admira Casa cu Leu, o frumoasă construcție neoromânească, aparte în peisajul urban târgoviștean. De foarte mulți ani casa este nelocuită, proprietarul actual, un fond de investiții, fiind interesat în mai multe rânduri să vândă imobilul.

Acum 100 de ani, arhitectul Romano De Simon, un târgoviștean născut din părinți italieni, își punea decisiv amprenta asupra modului în care arată Târgoviștea. Romano De Simon a urmat şcoala primară şi secundară  la Târgovişte, iar ulterior  a absolvit în anul 1923, Academia de Belle Arte din Parma. A predat desenul şi limba italiană la Liceul Comercial din Târgovişte şi a fost profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Lui Romano De Simon i se datorează construcții precum Casa Irimescu Cândeşti (Casa cu zodii), Casa Balaban (Muzeul Romanței), Baia Comunală, planurile  pentru amenajarea Sălii de Arme (actualul Cerc Militar Târgovişte) ca sală de teatru sau monumentul ridicat în cinstea eroilor din Războiul pentru Reîntregirea Neamului de la Mănăstirea Dealu. 

Casa Irimescu Cândești
Muzeul Romanței

Casa de pe Bulevardul Castanilor a fost ridicată în 1925.  A fost concepută după planurile arhitectului, în stil neoromânesc. La construcţia casei au fost folosite elemente sculpturale brâncoveneşti. Dar ceea ce se remarcă este leul sculptat aflat la intrare, creaţia arhitectului Romano De Simon.



Distribuie: